Exclusiv Istoric, despre moștenirea lui Iliescu: „O țară în care comunismul nu a dispărut, ci s-a privatizat”. A fost agent KGB?

Privatizarea României sub conducerea lui Ion Iliescu, după modelul URSS al „bunului său aliat și prieten Gorbaciov” - în care bunurile statului au fost transferate unor tovarăși de încredere – a dus la stagnarea țării cu cel puțin un deceniu, susține istoricul Marius Oprea.

Ion Iliescu împarte și acum - după decesul său survenit marți, 5 august 2025, la 95 de ani – societatea în două. Unii îl consideră o figură emblematică a istoriei recente, care a pus bazele drumului european și a contribuit la intrarea României în NATO, iar alții îl consideră un obstacol în calea dezvoltării democratice a României.

Istoricul Marius Oprea, cel care a pus bazele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, a vorbit pentru „Adevărul” despre moștenirea fostului președinte Ion Iliescu și a lămurit câteva dintre controversele din biografia acestuia, cum ar fi presupusa sa recrutare de către serviciile secrete ruse. 

A fost Iliescu un pro-occidental?

Adevărul: Unii analiști susțin că Ion Iliescu - deși a studiat la Moscova, era cunoscut drept un mare susținător al Uniunii Sovietice și a vrut pentru România un comunism cu față umană mai degrabă decât un sistem democratic capitalist - a fost, până la urmă, președintele sub a cărui conducere s-a stabilit drumul european al României și aderarea la NATO. Cum vedeți această situație? A devenit Iliescu în ultimul mandat un promotor al valorilor occidentale?

Nu neapărat el ca persoană.

A fost omul care a împins România pe drumul euroatlantic?

El a fost pus în situația lui Gorbaciov. A văzut că toată lumea lui se prăbușește, el a trăit o tragedie la nivel personal, pentru că a trăit în împrejurări tragice și a văzut cum tot universul lui se prăbușește și el nu poate să facă nimic. Un om tragic în împrejurări tragice, s-ar zice, dar problema la el este una de morală, nu în sens creștin, ci o moralitate de tip comunist, cu care a rămas până la sfârșit. O morală care spune că esențială este deținerea puterii. Ori, din acest punct de vedere, Ion Iliescu s-ar putea spune că deține în continuare puterea prin partidul pe care l-a creat, care îi supraviețuiește și care este, la 35 de ani de la Revoluție, moștenitor pe filiație directă al Partidului Comunist Român, unul dintre cele mai importante partide politice din România și care dictează în continuare o componentă esențială în mersul lucrurilor în ceara asta.

„FSN-ul a preluat toate vechile structuri ale fostului Partid Comunist”

Care este contribuția lui Iliescu la PSD-ul de astăzi?

ADN-ul PSD-ului este ADN-ul lui Ion Iliescu. Și a rămas și astăzi pe același tip structural de comportament. Practic, când s-a clădit FSN-ul, bunicul PSD-ului de astăzi, FSN-ul a preluat toate vechile structuri ale fostului Partid Comunist, de la structurile locale, începând cu secretari de primării, șef de CAP-uri, de SMT-uri și așa mai departe, toate structurile teritoriale, locale, până la cel mai mărunt cătun și până la municipii reședință de județ, structurile activului de partid au fost aproape automat preluate.

Oamenii s-au înscris singuri în partid văzând în FSN un refugiu la tăvălugul anticomunist al străzii. Și Ion Iliescu a avut de la bun început o largă marjă de manevră prin intermediul acestor structuri la care a adăugat, conștient fiind de necesitatea de a face acest lucru, fosta Securitate. Astfel și-a asigurat continuarea și perpetuarea puterii sub alte sigle. Dar în esență lucrurile au rămas aceleași.

Iliescu a replicat sistemul privatizării promovat de Gorbaciov, care a început transferul bunurilor întregului popor, ca să zic așa, unor tovarăși de încredere, ai căror urmași sunt oligarhii de astăzi. Lăsând la o parte faptul că în România, transferul s-a făcut pașnic, pentru că spre deosebire de fosta Uniune Sovietică, nu au existat conflicte între fostul Partid Comunist și serviciile secrete, între comuniști și kgb-iști și armată. În România, cașcavalul fiind mult mai mic, practic, structurile moștenitoare ale fostului regim s-au unit în această tranziție pe care au făcut-o lină, dar lungă.

A fost recrutat de KGB?

Credeți că Iliescu va rămâne în istorie drept, dizidentul, eminența cenușie care a planificat detronarea lui Ceaușescu?

Depinde de cine scrie istoria. Disidența lui Iliescu a fost, să zicem așa, o disidență față de Ceaușescu în momentul în care Nicolae Ceaușescu a început îndepărtarea față de linia Moscovei. Ion Iliescu a fost îndepărtat în 1971 după întoarcerea lui Ceaușescu din vizita din China, vizită pe parcursul căreia, Iliescu nu s-a purtat corespunzător în aprecierea lui Ceaușescu. Și-a chiar permis să lipsească de la unele dintre bilaterale, într-un semn personal de protest, să zicem așa, atât cât putea el să protesteze în fața lui Ceaușescu, față de efuziunile de prietenie și încântare arătate de Ceaușescu liderilor comuniști asiatici și a evidentei îndreptări a lui Ceaușescu spre puterea de la Beijing, într-o perioadă în care relațiile între China și URSS erau extrem de reci. Și asta i-a atras chiar căderea și marginalizarea lui, pentru că atunci, în 1971, Ion Iliescu era un pion extrem de important în putere. El era șef al tineretului comunist din România, ministrul al Tineretului, și pe cale de consecință în ierarhia partidului privit ca viitor succesor la putere.

De atunci exista împământenită, conform politicii de cadre a partidului, ideea acestei succesiuni, consolidată ulterior de relațiile pe care el le cultivase anterior cu Gorbaciov și pe care le-a negat după 1989.

Care a fost legătura lui cu serviciile secrete din Rusia? A fost recrutat?

Eu personal nu cred că a fost recrutat. Am îndoieli și cu privire la recrutarea lui ca student, pentru că el era chiar liderul studenților români din generația lui trimiși la studii la Moscova. Era președintele Asociației Studenților Români pe linie de partid. El era îndrumat, să zicem așa, la Moscova de către asociația similară sovietică condusă la vremea respectivă de Gorbaciov. Deci nu are cum să nu-l fi cunoscut pe Gorbaciov la vreme respectivă. Că el negă acest lucru, l-a negat în anumite circumstanțe. Chiar eu am publicat, primite de la Vladimir Bukovschi, stenogramele unor discuții cu Gorbaciov, pe marginea tratatului care urma să fie semnat cu URSS, prin care ambii stabileau pașii de urmat pentru ca Republica Moldova să fie făcută să renunțe la speranțele ei unioniste. Și atunci toată mișcarea unionistă s-a transformat doar într-un simbolic pod de flori care ulterior s-au ofilit foarte repede. Pentru că de ambele părți se stabilise acest lucru.

Este vorba de stenograme din arhivele personale ale lui Gorbaciov. Iliescu a negat vehement discuțiile, a negat și ceea ce reiese din ele, anume faptul că se cunoștea foarte bine, anterior căderii lui Ceaușescu, cu Mihail Gorbaciov.

Iliescu și complotul de la Revoluție

A existat un complot al lui Iliescu cu membri ei elitei comuniste pentru a-l da jos pe Ceaușescu?

A existat un asemenea complot, este confirmat de Nicolae Militaru, e menționat și în rechizitoriu. Ion Iliescu a făcut parte din acest grup de complotiști, oameni marginalizați din partid, din diferite zone ale ierarhiei Partidului Comunist, începând cu, să zicem, din zona militară  - generalul Nicolae Militaru, din zona politico-ideologică - Virgil Măgureanu, lector la Ștefan Gheorghiu și la fosta școală de la Băneasa de Securitate și așa mai departe. Deci oameni din diferite zone care erau îndepărtați de la putere de către Ceaușescu în urma informațiilor furnizate de Securitate privind legăturile lor cu Moscova. Ceaușescu se temea foarte tare de un asemenea complot, dar totodată nu a întreprins nimic violent împotriva lor. Adică nu i-a băgat la închisoare pentru că încerca să nu înfurie prea tare „ursul de la Kremlin”.

Practic, la Revoluție, cele mai multe victime au fost după preluarea puterii de către Iliescu...

Pentru că această lovitură de stat pe care structurile din fostul Partid Comunist și Securitate au dat-o Revoluției trebuia legitimată. Despre asta a fost vorba: o legitimare chiar printr-un număr mai mare de morți în lupta dusă împotriva unor așa-ziști teroriști care nu au fost descoperiți niciodată și care, de fapt, nu a fost altceva decât o consolidare a structurilor de putere provenite tot din rândurile foștilor comuniști, ale armatei, foștilor activiști comuniști, cu sprijinul fățiș al Armatei și ulterior, după ianuarie 1990, inclusiv al Securității. S-a dorit consolidarea unei noi ordini în statul român, în care Ion Iliescu încerca din răsputeri să transforme FSN într-un partid politic, o forță politică conducătoare cu aceleași valențe ale Partidului Comunist, într-un pluralism de fațadă. Dar asta nu i-a putut reuși, tocmai că nu a reușit acest lucru în niciun stat fost comunist. Încercările disperate ale lui Gorbaciov sau ale lui Ion Iliescu de a reforma comunismul s-au lovit de acest realism crud pe care ei au trebuit să-l trăiască și anume că comunismul este nereformabil în esența lui.

„Ion Iliescu a rămas cel mai fidel aliat și prieten al lui Gorbaciov”

Credeți că în momentul în care a apărut această diversiune cu teroriștii, Iliescu a realizat că vor fi atât de mulți morți sau, cumva, lucrurile au scăpat de sub control?

Le-au scăpat lucrurile de sub control pentru că nu exista o autoritate clară la un moment dat, la acele momente nu exista nici o viziune clară asupra a ceea ce urma să se întâmple, numai că, iată că întreg concursul de fapte a dus către acest deznodământ. Și anume că Ion Iliescu s-a putut legitima, în special prin alegerile din mai 90, în urma unei manipulări de masă a românilor, similară cu ceea ce s-a întâmplat în România, acum, cu domnul Georgescu. Avem la origine cam aceleași structuri, adică moștenitorii Securității, să zicem așa.

Practic Ion Iliescu a fost cauționat drept conducător de facto al noului Partid Comunist din România numit Frontul Salvării Naționale, partid care însă a fost și el erodat exact ca în URSS, care s-a și prăbușit foarte curând după aceea. Să nu uităm însă că Ion Iliescu stabilise chiar semnarea unui tratat cu URSS, tratat care n-a mai fost semnat pentru că URSS-ul s-a prăbușit. Iar noi, românii, am fost ultimii care ne-am retras din Pactul de la Varșovia în pragul prăbușirii acestuia. Ion Iliescu a rămas, atâta vreme cât Gorbaciov a fost la putere, cel mai fidel aliat și prieten al acestuia ceea ce spune foarte mult și despre traseul lui politic.

Ulterior, așa cum se întâmplă în luptele pentru putere în interiorul structurilor comuniste, Ion Iliescu a căzut pradă chiar propriilor structuri pe care le-a creat, a pierdut frâiele în partidul pe care l-a creat după ce el a devenit irelevant odată cu sfârșitul celui de-al treilea mandat în 2004. A rămas, totuși, un fel de guru, un fel de legendă vie a PSD și întemeietor de factor al acestui partid.

Unii analiști și istorici spun că Iliescu a fost singurul lider care a putut prelua România în situația în care era în 1989, iar alții susțin că fostul președinte a provocat stagnarea cu cel puțin 10 ani a României. Dumneavoastră ce credeți?

Fără îndoială că a dus la stagnare pentru că altfel ar fi stat lucrurile dacă reformele s-ar fi făcut în sensul unei privatizări reale a României și nu a unei privatizări în folosul moștenitorilor fostului regim comunist. O privatizare prin așa zisul sistem MEBO, o metodă preluată de fapt și care se desfășura la acel moment în fosta Uniune Sovietică, prin care anumite întreprinderi erau privatizate în beneficiu șefilor acelor întreprinderi și ale unor potentați locali din partid, servicii și așa mai departe, rămânând sub controlul structurilor de putere, ca să zic așa. Deci metoda asta a fost preluată inclusiv în România și cele mai profitabile întreprinde din România au fost privatizate prin această metodă. Unele au supraviețuit, altele s-au prăbușit pentru că securiștii și activiști au fost incapabili să gestioneze în condiții de piață pe care nu le înțelegeau și nu le cunoșteau o întreprindere cu capital privat.

Și tocmai în lipsa unei privatizări reale, România a pierdut foarte mult.

Moștenirea lui Iliescu

Ce spune despre justiția din România faptul că nu a reușit nici până astăzi să dea un verdict în cazul lui Iliescu?

Spune că din păcate Justiția din România nu este un organism independent, ci un organism bolnav în primul rând, pentru că această așa zisă independență pentru care a luptat atât de mult un partid „reformator” ca USR-ul, de pildă, se dovedește a fi fost un măr otrăvit. N-a devenit o justiție independentă, ci o castă cu niște beneficii enorme și care acționează în propriul interes, în primul rând, dar și în interesul creatorilor ei. Astfel încât nu a existat nici o acțiune coerentă care să fi dus la un rezultat împotriva vârfurilor puterii politice din România, pentru că aceste vârfuri au patronat întotdeauna sau au gestionat, dacă vreți, actele de mare corupție.

Dacă ar fi să concentrăm foarte mult, care ar fi moștenirea lui Iliescu pentru România?

Moștenirea lui Iliescu este o țară în care comunismul nu a dispărut, ci s-a privatizat.

Cine este Marius Oprea

Marius Oprea s-a născut în 1964, la Târgoviște. A studiat istoria la Universitatea din București. A fost consilier al senatorului Constantin Ticu Dumitrescu, fiind implicat în elaborarea Legii de deconspirare a Securității, și a fost cooptat în echipa de consilieri a președintelui Emil Constantinescu și a prim-ministrului Călin Popescu Tăriceanu, pe probleme de analiză politică, luptă împotriva corupției și securitate națională.

Inițiativa legislativă de înființare a Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a venit în mare măsură la insistențele istoricului Marius Oprea, care a fost și principalul promotor și fondator al institutului, asumându-i conducerea executive din decembrie 2005 până în februarie 2010. Este autorul mai multor volume de istorie, printre care menționăm: Banalitatea răului. O istorie a Securității în documente (2002, premiată drept cea mai bună carte de istorie a anului de către Asociația Editorilor din Româ­nia), Moștenitorii Securității (2004), Adevărata călătorie a lui Zahei. Vasile Voiculescu și taina Rugului Aprins (2004), Bastionul cruzimii. O istorie a Securității (1948–1964) (2008).