Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Elias

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte Ion Iliescu a fost internat la Spitalul Elias pentru investigaţiile periodice, a declarat joi conducerea unităţii sanitare. Ion Iliescu trebuie să revină periodic pentru control de rutină după intervenţia chirurgicală la care a fost supus în ianuarie 2012, de fiecare dată rezultatele fiind bune, a precizat conducerea Spitalului Elias.

Fostul preşedinte a fost şi în 14 noiembrie 2012 la Spitalul Elias, directorul medical al unităţii sanitare, dr. Dana Safta, declarând atunci că starea acestuia este foarte bună şi nu este necesară internarea lui.

Ion Iliescu a declarat atunci, la ieşirea din Spitalul Elias, că a venit doar pentru a-şi face controlul de rutină la colon şi că i-a fost prescris un tratament.

Fostul preşedinte a fost operat la Spitalul Elias în ianuarie 2012, pentru un polip la colon, iar în aprilie a avut un puseu de tensiune, însă analizele efectuate au fost în regulă.

Ion Iliescu a mai fost internat la Spitalul Elias din Capitală şi în 24 noiembrie 2011, când i-au fost făcute analize, medicii constatând că nu are probleme majore de sănătate. Fostul preşedinte a fost externat în ziua următoare, el scriind pe blog că se simte bine şi că a avut "o indispoziţie digestivă".

Iliescu a fost operat în mai 2005, atunci fiindu-i montate stenturi, după ce avut un puseu de tensiune pe fondul unei hipertensiuni mai vechi şi a unei cardiopatii ischemice cunoscute. Intervenţia a fost realizată în 18 mai 2005, iar Iliescu a rămas atunci în spital până aproape de sfârşitul lunii, din cauza unor dureri în piept, apărute la câteva zile după montarea stenturilor.

În 1994, Ion Iliescu a fost operat de colecist, la Spitalul Elias.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani