Iohannis a promulgat legea privind monitorizarea cu brăţări electronice în cadrul procedurilor judiciare şi execuţional penale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni actul normativ privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, informează Administraţia Prezidenţială. Legea prevede că agresorii vor purta brăţări electronice care le vor monitoriza mişcările prin GPS.

Actul normativ are ca obiect de reglementare crearea unei infrastructuri care să permită monitorizarea electronică în cadrul unor procedurii judiciare şi execuţional penale, cu ajutorul unor dispozitive mobile sau fixe, precum şi stabilirea responsabilităţilor autorităţilor implicate în proces.

Pe 21 aprilie, Camera Deputaţilor a adoptat decizional proiectul de lege care reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică - SIME, modul de utilizare a dispozitivelor electronice de supraveghere şi modul de acţiune în situaţia generării unor alerte, precum şi măsuri de protecţie a datelor din cadrul SIME.

Conrform actului normativ, SIME este un ansamblu de sisteme informatice dedicate, aplicaţii, echipamente şi reţele de comunicaţii şi tehnologia informaţiei, precum şi de dispozitive electronice de supraveghere, destinat monitorizării electronice în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale.

Dispozitivul electronic de supraveghere mobil va fi montat pe glezna persoanelor supravegheate. Prin excepţie, acest dispozitiv este montat pe braţul persoanei atunci când montarea pe gleznă nu este fizic posibilă sau este contraindicată medical.


SIME va mai fi folosit pentru supravegherea la distanţă, conform legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. 

„În cazul în care persoana protejată este un minor care nu a împlinit vârsta de 14 ani sau o persoană fără discernământ, consimţământul cu privire la utilizarea dispozitivului electronic de supraveghere se exprimă de către reprezentantul legal, cu excepţia situaţiei în care unicul reprezentant legal este chiar persoana supravegheată, caz în care consimţământul se va exprima de către reprezentantul Direcţiei de Asistenţă Socială, prevede un alt amendament. În scopul prevăzut de proiectul de lege, organul de supraveghere şi/sau operatorul tehnic are dreptul să pătrundă în imobilul unde se execută măsura, fără acordul persoanei supravegheate sau al persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta”, mai arată legea promulgată de către şeful statului.

De asemenea, „comunicarea între organul de supraveghere şi persoana supravegheată sau persoana protejată realizată prin intermediul unor sisteme de comunicare la distanţă poate fi înregistrată”.

Înregistrarea va fi realizată cu informarea prealabilă a persoanei supravegheate sau persoanei protejate, fără a fi necesar acordul acesteia, conform sursei menţionate.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”