Întrebarea săptămânii: Monarhie sau republică?

Instabilitatea scenei politice din prezent, cu efecte dezastruoase în situaţia economică a României, ne aminteşte de o întrebare care a aprins spiritele la începutul anilor ‘90: rege sau preşedinte? Istoria are marea calitate de a le oferi atât monarhiştilor, cât şi republicanilor, suficient material pentru susţinerea poziţiilor. În favoarea cui se înclină însă balanţa?

În România ultimelor decenii, dezbaterile ideologice cu greutate au fost puse mereu în contexul politic al vremii.

Mai citeşte şi:

Afacerea „Duduia” şi cele 40 de vagoane luate de Regele Mihai

Dacă opinia publică a participat la discuţii despre parlamentarism şi prezidenţialism, sistemul electoral sau condamnarea comunismului, polemicile despre monarhie au fost înăbuşite în resentimente şi prejudecăţi.

Realizările istorice

Deşi este dificil de stabilit dacă dilema „monarhie sau republică" este de factură istorică sau politică, începând cu anii '90, aceasta a fost plasată sub zodia polemicilor mărunte şi a acuzaţiilor reciproce.

Din punct de vedere istoric, România a cunoscut 66 de ani „dinastici" (1881 - 1947), în timp ce republicanismul ca formă de guvernământ împlineşte 63 de ani la sfârşitul acestui an - deşi valorile republicane de facto abia începeau să se simtă la începutul anilor '90. Sub conducerea Familiei Regale, România a cunoscut unele dintre cele mai mari realizări ale istoriei sale, precum obţinerea independenţei, unirea mare şi consolidarea instituţională începută de Alexandru Ioan Cuza.

Pe de altă parte, România „republicană" a lăsat memoriei poate cel mai dur regim copiat după slovele bolşevice şi o tranziţie către valorile occidentale care durează de 20 ani. Cu toate acestea, o reconstrucţie a instituţiilor dinastice gonite din ţară la 30 decembrie 1947 şi primite cu greu de România „fesenistă" este aproape imposibil de realizat.

Monarhul, faţă în faţă cu democraţia

După aproape o jumătate de secol de propagandă comunistă şi după o luptă subtilă împotriva Regelui Mihai I a tranziţiei româneşti coordonată de FSN, pasiunile pentru monarhism ies cu greu din stadiul de nostalgii. În plus, din punct de vedere strict juridic, articolul 152 al unei constituţii pentru care s-a murit în decembrie '89 prevede că „dispoziţiile privind caracterul naţional, unitar şi indivizibil, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii".

Ne putem însă baza doar pe realizările istoriei pentru a remodela o instituţie dezobişnuită de exerciţiul puterii de 63 de ani? Este monarhia o soluţie care ar putea aduce echilibru în politica românească? Părerile rămân împărţite, ceea ce este, până la urmă, un semn al normalităţii.

„Regele n-ar face cheltuieli electorale"

Adeptă a monarhiei, dar extrem de lucidă cu privire la şansele pe care le are în România, istoricul Zoe Petre (70 de ani) este de părere că românii nu vor renunţa niciodată să-şi voteze preşedintele, un „privilegiu" pe care, până la urmă, îl putem înţelege. Aceasta consideră că Familia Regală a ratat „trenul" care ar fi putut aşeza-o la conducerea României. „Propunerea aceasta trebuia făcută imediat după Revoluţie, din primele zile, dar fierul roşu cu care a fost impusă imaginea lui Ion Iliescu şi a provizoratului lui nu a permis. Pentru această problemă ar trebui să se angajeze o discuţie de mare amploare, dacă opinia publică de acum mai poate fi antrenată în dezbatere", regretă Zoe Petre.

„Strict la nivel personal, cred că aş fi fost mai liniştită într-o monarhie constituţională, dar şi aici există mai multe aspecte. Una e continuitatea istorică şi alta e inventarea unei noi instituţii. În România, după mai bine de 60 de ani, o restaurare a monarhiei, pentru care nu cred că mai există model, ar fi foarte greu de realizat. Pe de altă parte - şi asta e destul de important - un rege n-ar fi avut nevoie de campanie electorală, deci cel puţin din acest punct de vedere am fi putut evita îndatorarea României din anii electorali", este de părere Zoe Petre.

Deşi afirmă că este un „republican convins", Radu Dudău, cercetător în cadrul Institutului Diplomatic Român şi profesor la Facultate de Filosofie, Universitatea din Bucureşti, recunoaşte motivele pentru care sprijinul popular în favoarea ideii de monarhie este minim. „Aceasta e cauzată, în primul rând, de o falsificare şi o discredititare grobiană a istoriei târzii. În fapt, monarhia constituţională interbelică a fost mediul de dezvoltare firească a statului român. Din punct de vedere al elitelor urbane şi intelectuale, desigur, România interbelică ramane o epoca de referinţă", precizează Radu Dudău.

„Nu mai pot concepe o guvernare nerepublicană"

Ion Diaconescu (93 de ani) este unul dintre cei care au lucrat, supravegheaţi de Rege, la construirea României moderne încă din anul 1936, când a devenit membru al Partidului Naţional Ţărănesc. Deşi cunoaşte îndeaproape viaţa politică românească din timpul domniei Regelui Carol al II-lea, dar şi din timpul lui Mihai I, ţărănistul consideră că organizarea statului român din acea perioadă nu mai poate depăşi stadiul de „relicvă a istoriei".
„România este măcinată acum de alte probleme extrem de importante, pentru care nu cred că monarhia ar fi soluţia. Ba mai mult, cred că ar complica în plus lucrurile.

Reformarea României nu se mai poate axa pe această direcţie. Este nevoie de politici coerente, în special în economie, pentru care nu putem propune soluţii din alt secol", consideră Ion Diaconescu. În plus, acesta aminteşte că România şi-a asumat un curent european, pentru care „monarhiile nu mai sunt la modă" şi trebuie să-şi canalizeze toată energia pentru a îndeplini standardele impuse de Occident. „Ar fi imposibil de revenit la monarhie în România! Opinia publică a uitat trecutul monarhic şi, mai mult, este în pericol să uite şi regimul comunist. Eu nu mai pot concepe, pentru România, o guvernare nerepublicană", consideră Ion Diaconescu.

De asemenea, Radu Dudău consideră că, în contextul actual al politicii româneşti, revenirea la monarhie ar fi, categoric, imposibilă. „Fascinaţia pentru viaţa de basm a regilor, dar şi nevoia reală de modele morale, de conduită exemplară şi de verticalitate în momente de cumpănă ale naţiunii pot explica şi justifica nostalgia faţă de monarhie.  Dar monarhiile constituţionale îşi pot exercita un astfel de rol doar în sisteme politice cu stat puternic, cu legi moderne, cu o capacitate administrativă şi cu justiţie puternică", este de părere profesorul.