INTERVIU Dr. Dragoş Zamfirescu, chirurg plastician: „În saloane nu erau oglinzi, pentru ca pacienţii să nu sufere vreun şoc atunci când îşi văd chipul“

Răniţii din clubul Colectiv care vor reuşi să câştige lupta cu moartea vor fi nevoiţi să mai treacă printr-un al doilea şoc, atunci când îşi vor vedea chipul în oglindă. Alături de ei vor fi, însă, pe lângă psihologi şi familie, chirurgii plasticieni, care vor încerca să îi „reconstruiască“, pentru a le oferi o nouă şansă la viaţă.

„Adevărul“: În cât timp se vor recupera tinerii răniţi în incendiul din Colectiv?

Dr. Dragoş Zamfirescu: Durata tratamentului, a recuperării şi a vindecării depinde de mulţi factori: de la suprafaţa de piele arsă până la profunzimea arsurilor şi la felul în care ele se vindecă. Genul acesta de leziuni pot să se vindece şi să aibă un tratament de până la un an de zile. Uneori e nevoie de mai mult.

Ajungeţi să vă cunoaşteţi bine pacienţii...

Da. Este o relaţie de lungă durată. Se creează o stare emoţională şi o afecţiune între cei doi, ceva unic în chirurgie. Noi, plasticienii, nu avem în mod obişnuit operaţii care să decidă viaţa sau moartea unui pacient, iar marele ars de multe ori înseamnă chiar acest lucru: viaţa lui stă în mâinile tale. Un plastician ajunge să îi cunoască fiecare centimetru pătrat din corp. Îi ştie poveştile de familie, copiii, părinţii, chiar dacă nu a putut să vorbească vreodată cu pacientul respectiv. Îşi doreşte aşa de mult să îl salveze şi să îi fie bine încât uită de propria familie. Spre exemplu, după tragedia din clubul Colectiv, au venit la spital doctoriţe aflate în concediu de maternitate, care au stat şi patru zile în spital fără să treacă pe acasă.

Rămân cicatrici după o tragedie ca cea din Colectiv?

Mulţi dintre pacienţi rămân cu cicatrici urâte pe faţă, pe mâini, pe zonele funcţionale. Le dispar anumite extremităţi, n-au păr, nu pot să deschidă gura sau să-şi mişte gâtul sau degetele. Dar vor veni la pansamente, la operaţii pentru sechele, se vor recupera, cu timpul.

Cum rămâne cu starea psihică în astfel de cazuri?

Fără să intru în detalii macabre, unii se consideră mutilaţi şi au tendinţa să se izoleze. În cazul răniţilor din clubul Colectiv, noi deja am început să colaborăm cu psihologii din spital. Va fi un pas uriaş dacă vor trece şi peste cel de-al doilea şoc pe care îl vor avea în momentul în care se vor uita în oglindă. Pe lângă ajutorul specializat, vor avea nevoie de sprijinul familiei şi de cel al apropiaţilor. Problema este că în cazul răniţilor de la Colectiv sunt afectate zonele cele mai expuse - faţa, mâinile. Vor duce o luptă în plus atunci când se vor trezi.

În ce măsură ajută faptul că sunt tineri?

Într-o foarte mare măsură, pentru că faţa şi mâinile chiar au şanse de vindecare. Noi, chirurgii plasticieni, avem la dispoziţie un întreg arsenal, dar este un proces lung şi anevoios, e o muncă titanică atât pentru pacient cât şi pentru medic, mai ales că, după cum vă spuneam, ei vor trece printr-un al doilea şoc. Cei care se trezesc acum au coşmaruri. Strigă foc, foc, mor, mor! Aşa se va întâmpla şi cu cei care sunt acum dependenţi de aparate. Este absolut impresionant ce se întâmplă, inclusiv pentru noi ca medici. Astfel de evenimente sunt rare în lume.

Cum au reacţionat cei care s-au trezit atunci când au văzut arsurile?

Nu le-au văzut încă. Aşa se proceda din timpul războiului cu pacienţii care au foarte multe leziuni la nivelul feţelor. Totul în saloane era colorat, nu existau oglinzi, pentru a nu se speria, pentru a nu suferi vreun şoc atunci când îşi văd chipul în oglindă. Pentru a face pasul acesta, e nevoie de pregătire psihologică în prealabil.

Cum este influenţată recuperarea de acele substanţe toxice inhalate de ei?

Dacă erau numai arsurile, şansa lor de supravieţuire era foarte mare. Arsura dereglează, într-adevăr, absolut totul în organism: se topesc muşchii, se intră în insuficienţă de organe, nu mai există bariera de protecţie a pielii. Dar combinaţia de acid cianhidric cu monoxid de carbon atacă plămânii. Din cauza dozelor mari de substanţe toxice li se blochează organele vitale: cordul, creierul, plămânii. O astfel de combinaţie face ca, în foarte puţine secunde, nivelul de oxigen să scadă şi să întri în şoc. Acidul cianhidric nu a fost pe piele, ci a fost inhalat în plămâni. De fapt, între cei morţi, au fost foarte puţini arşi mari. Mulţi au murit fără să aibă niciun fel de arsură. Chiar şi la arsuri care depăşesc 90% din suprafaţa corpului nu se moare din prima zi. În cazul celor care trăiesc, cu fiecare zi ce trece, creşte şi şansa lor de supravieţuire.

La ce intervenţii îi veţi supune, ulterior, pe cei care vor supravieţui?

E important de reţinut că nu se pot face toate intervenţiile de reconstrucţie deodată. Tocmai din acest motiv spuneam că procesul de recuperare este unul lung. O dată repari o mână, apoi o ureche, apoi nasul, apoi extremităţile. În cazul de faţă, sunt pacienţi intelectuali, tineri, care au nevoie să butoneze un calculator, spre exemplu. Este o muncă în care, ca şi chirurg plastician, trebuie să ai multă răbdare, să fii perseverent şi să ştii cum să îl motivezi pe pacient.

Sunt şi unii care renunţă pe drum?

Da, sunt pacienţi care nu au tendinţa să lupte până la capăt, iar atunci eşti nevoit să devii şi un bun psiholog. Să îi spui pacientului că după operaţia următoare poate ieşi în public, poate merge la o întâlnire, trebuie să îi redai speranţa cumva.