INTERCEPTĂRI Medicul Brădişteanu voia să îl opereze pe Adrian Năstase pentru a rămâne mai mult timp în spital. „Pot să îi fac şi bypass-ul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicul Şerban Brădişteanu a fost trimis în judecată pentru favorizarea fostului premier Adrian Năstase. Procurorii spun că medicul l-ar fi ţinut înternat în spital mai multe zile, chiar dacă starea medicală a acestuia nu o cerea. Digi 24 prezintă interceptările din dosarul în care medicul Brădişteanu este acuzat de favorizarea infractorului.

Din discuţiile telefonice reiese că medicul ar fi încercat să întârzie executarea pedepsei lui Adrian Năstase.

Într-o discuţie cu avocata sa, Şerban Brădişteanu îi spune că vrea să-l opereze pe Adrian Năstase, pentru a-l feri de un eventual infarct. După intervenţie, fostul prim-ministru trebuia să mai rămână în spital, pentru recuperare.

Alice Drăghici: Bine, da' tu vrei să-l operezi acum? Tu vrei să-i faci bypass-uri?
Şerban Brădişteanu: Pot să-i fac şi bypass-ul.
A.D.: Acum, după chestia asta? Păi, crezi că rezistă la aşa ceva? Vezi, dracu', să nu faci vreo nefăcută!
Ş. B.: Păi, mai bine...
A. D.: Mai ne auzim şi alte vorbe!
Ş. B.: Asta e întrebarea! Ştii? Întrebarea este: îl trimitem să facă un infarct acolo şi să moară...
A. D.: Nu, da' nici să-ţi moară ţie pe masă.
Ş. B.: Nu-mi moare, mă, pe masă, că nu sunt aşa un dobitoc să-l omor...”, se arată în interceptarea convorbirii telefonice din 23 iunie, existentă la dosarul DNA, potrivit Digi 24.

Într-o altă discuţie, cu un fost secretar de stat din Guvernul Năstase şi fost secretar de partid al PCR, Şerban Brădişteanu era sfătuit să fie precaut.

Emanuel-Dănuţ Georgescu: Mda! Te-am tot sunat, da' n-ai răspuns. Să... fii cu ochii acolo, că porcu' ăsta de... ăla cu barbă de la voi şi cu umflatu' ăla beţiv sunt împotrivă. Da?
(...)
Şerban Brădişteanu: Deci ăia doi sunt împotrivă ziceţi?
E. G.: Bineînţeles! Bineînţeles!
Ş. B.: De ce s-a băgat atunci?
(...)
Ş. B.: Da. Şi eu la prânz le-am interzis la toţi. Şi lui şi la toată lumea.
(...)
E. G.: Şi... Păi, bineînţeles! Şi mi-a plăcut că tu ai luat pe tine că tu eşti acolo şef, nu alţii!
Ş. B.: E! Lupta e mare, vă daţi seama!”, potrivit unei alte convorbiri, tot din 23 iunie.

La dosar apare şi o interceptare a medicului Şerban Brădişteanu când vorbea cu jurnalistul  Robert Turcescu.

Robert Turcescu: Recomandarea cine o dă până la urmă? Adică o comisie, se face o comisie sau puteţi să o daţi dumneavoastră şi eu nu ştiu? Domnul Lascăr...
Şerban Brădişteanu: Domnu' Turcescu...
R. T.: Da.
Ş. B.: Sigur că pot să o dau eu! Dar n-am s-o dau nici mort!”, potrivit interceptării unei discuţii din 24 iunie.

În acelaşi dosar a fost interceptat şi medicul Mircea Beuran, care discută cu Emanuel-Dănuţ Georgescu, cu care s-a sfătuit şi medicul Şerban Brădişteanu.

Emanuel-Dănuţ Georgescu: Ce face omul nostru?
Mircea Beuran: E bine... E bine... E liniştit. Acolo, rana nu e profundă.
E. G.: Trebuie să fiţi atenţi!
M. B.: Da.
E. G.: El... după câte văd eu, ăştia pregătesc să-l transfere.
M.B.: Da, păi a apucat acesta, Lascăr, să...”, se arată în discuţia din 23 iunie.

Şerban Brădişteanu este acuzat de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie că l-ar fi ţinut mai multe zile în spital pe Adrian Năstase şi că a preluat controlul asupra acestuia. Anchetatorii mai cred că medicul a acţionat în această manieră pentru ca pacientul să nu ajungă la Penitenciarul Jilava.

Avocatul Lucian Bolcaş a declarat, la Digi24, că opinia Parchetului i se pare fundamental greşită.

„Să trimiţi în judecată un medic care a încercat să salveze un pacient într-o stare dramatică, aflat în executarea pedepsei, mi se pare inuman”, a spus avocatul.

Lucian Bolcaş a adăugat că aceste interceptări nu îl acuză pe Brădişteanu, ci sunt exemplificarea unor disensiuni de opinie într-o problemă fundamentală.

„Problemele disensiunilor dintre echipele medicale sunt la fel cu cele din orice sector de activitate. Aceste interceptări vor cântări pentru a demonstra nevalidarea acestor acuzaţii. Disensiunile între profesionişti în evaluarea unei situaţii sunt fundamentale”, a adăugat avocatul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată