Instruirea piloţilor români pe avioanele F-16 se face numai cu aprobarea Parlamentului. Solicitarea a fost făcută de MApN

0
Publicat:

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a solicitat, marţi, 16 decembrie, Parlamentului aprobarea prealabilă pentru semnarea Acordului-cadru de instruire a piloţilor pe avioanele F-16.

Avion F16 FOTO: Forțele Aeriene Române

Acordul-cadru de prestări servicii de instruire a personalului navigant în cadrul Centrului European de instruire F-16 (EFTC) va fi încheiat cu compania Lockheed Martin şi este pe o perioadă de 60 de luni.

Valoarea estimată a acestui Acord-cadru este de 612,4 milioane de dolari, fără TVA.

Birourile permanente reunite au trimis, marţi, cererea MApN către Comisiile parlamentare pentru apărare în vederea întocmirii documentaţiei, scrie Agerpres.

„Situaţia actuală a înzestrării Armatei României cu echipamente militare impune adoptarea unor măsuri urgente, coerent aplicabile, care să asigure adaptarea sistemului de achiziţii de echipamente militare destinate înzestrării la noile condiţii ale mediului de securitate şi să permită îndeplinirea integrală a misiunilor şi obligaţiilor ce-i revin Armatei României în plan naţional şi internaţional”, se arată în solicitarea MApN.

De asemenea, în document se precizează că în 3 noiembrie 2025 a fost încheiat, cu Regatul Ţărilor de Jos, contractul de transfer al dreptului de proprietate a celor 18 aeronave dislocate în România pentru Centrul European de Instruire F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea, în care se stipulează condiţia menţinerii capacităţii de instruire pentru sloturile ucrainene, începând cu anul 2026.

„Începând cu 1 ianuarie 2026, odată cu transferul celor 18 aeronave F-16, responsabilitatea pentru operare, gestionarea şi funcţionarea Centrului European de Instruire F-16 va intra în atribuţiile României. Astfel, din motive logistice şi operaţionale, pentru continuarea activităţii de instruire a piloţilor F-16, pe teritoriul naţional, în cadrul Centrului European de instruire F-16, a fost identificată ca soluţie viabilă şi sustenabilă încheierea Acordului-cadrul cu compania Lockheed Martin. Acest Acord-cadru va acoperi funcţionarea Centrului European de Instruire F-16, cât şi pe partea de servicii logistice integrate. Prin urmare, menţinerea şi extinderea activităţilor EFTC nu reprezintă doar o necesitate imediată pentru formarea piloţilor F-16, ci şi o premisă fundamentală pentru tranziţia sigură şi coerentă către F-35, asigurând continuitatea şi performanţa capacităţilor aeriene ale României în următorul deceniu”, a mai menţionat MApN.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare