Instanţa supremă a decis revocarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Radu Mazăre în dosarul Polaris

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a hotărât revocarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, în dosarul Polaris. Decizia este definitivă.

„Admite contestaţia formulată de inculpatul Mazăre Radu Ştefan împotriva încheierii din 13 septembrie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală, în dosarul nr. 4.453/1/2015. Desfiinţează încheierea contestată şi în rejudecare: în temeiul art. 242 alin. 1 din Codul de procedură penală revocă măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan prin mandatul de arestare preventivă nr.1/10 ianuarie 2018 emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală în dosarul nr. 4.453/1/2015", se arată în decizia instanţei, informează agerpres.ro. 

Radu Mazăre rămâne însă în penitenciar, deoarece el are o condamnare definitivă de 9 ani închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză.

În dosarul Polaris, Radu Mazăre a fost condamnat în luna mai, în primă instanţă, la 9 ani şi 10 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.

Conform DNA, în perioada 2008 - 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat şi administrator era fostul deputat Eduard Martin, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului.

În anul 2008, între Polaris M Holding SRL şi primăria condusă de Radu Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani şi un act adiţional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.

Conform DNA, mita a fost primită prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între Polaris M Holding şi o firmă controlată de Mazăre şi Strutinsky. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771 lei.

DNA mai arată că, urmare a încheierii acestui contract, a fost produs Primăriei Constanţa un prejudiciu de 200.213.248 lei, iar principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale şi crearea acestui prejudiciu a fost Radu Mazăre. 

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare