Instanța Supremă a admis două recursuri în interesul legii
0Instanța Supremă a soluționat luni trei recursuri în interesul legii, dintre care două au fost admise și unul respins. Recursul în interesul legii este o procedură prin care ÎCCJ soluționează un conflict de practică judiciară, adică situații în care instanțe diferite au interpretat și aplicat legea în mod diferit în cazuri similare.
Decizia pronunțată în urma acestui recurs nu modifică hotărârile anterioare, ci oferă o interpretare unitară a legii, care devine obligatorie pentru toate instanțele de la data publicării în Monitorul Oficial.
Astfel, în dosarul nr. 1360/1/2025, Instanța Supremă a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Piteşti, care îi ceruse să se pronunțe asupra interpretării art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că sintagma „instanța la care una dintre părți este judecător” are o semnificație restrânsă, aceea de complet de judecată în cadrul căruia una dintre părți este judecător.
Un al doilea dosar, nr. 1711/1/2025, în care Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău a formulat recurs în interesul legii, a fost soluțiuonat prin respingere, Instanța Supremă stabilind că în cazul art. 23 alin. (3) din Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public, cu modificările şi completările ulterioare, procedura ordonanței preşedințiale reglementată de textul de lege sus-menționat este derogatorie de la dreptul comun, în sensul că nu presupune verificarea întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 997 din Codul de procedură civilă
În cel de-al treilea dosar, nr 1692/1/2025, formulată de Procurorul General al României, Instanța Suprenă a admis recursul, stabilind plata unei taxe de timbru de 20 de lei:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1, art. 3 alin. (1), art. 10 și art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, cererile adresate instanțelor judecătorești, în faza executării silite, în temeiul art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, prin care creditorul obligației de a face sau a nu face, ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, solicită stabilirea sumei pe care debitorul acestei obligații o datorează cu titlu de penalități, sunt supuse taxei judiciare de timbru de 20 de lei, prevăzută de art. 27 din actul normativ anterior menţionat, cu excepția situațiilor în care, în temeiul unei dispoziții legale exprese, este incidentă o cauză de scutire legală obiectivă sau, după caz, subiectivă, de la plata taxelor judiciare de timbru.