Înşelătorie: Au apărut şarlatani care cer bani în numele Digi 24 pentru victimele din Colectiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Digi 24 atrage atenţia cu privire la o posibilă înşelătorie în numele său, precizând că au apărut şarlatani care pretind a fi angajaţi ai acestei televiziuni de ştiri şi susţin că au deschis conturi în care se pot face donaţii în bani pentru ajutorarea victimelor tragediei din Colectiv.

„După evenimentele tragice de vineri, din clubul Colectiv din Bucureşti, în care şi-au pierdut viaţa peste 30 de oameni şi alţi 135 sunt răniţi, au fost anunţate şi create mai multe evenimente pe reţeaua de socializare Facebook care îndeamnă oamenii să iasă în stradă şi să îşi exprime solidaritatea şi compasiunea faţă de victimele incendiului. Din păcate, au apărut şi şarlatani care se pretind a fi angajaţi ai televiziunii noastre şi, mai mult decât atât, susţin că au deschis conturi în care se pot face donaţii în bani pentru ajutorarea victimelor. Digi 24 informează oficial că nu a deschis niciun cont bancar şi nu a organizat nicio manifestaţie de strângere de fonduri în acest sens. Vă rugăm să fiţi foarte atenţi şi să nu viraţi bani în conturi sau către persoane care susţin că reprezintă televiziunea noastră!", se spune într-un anunţ publicat pe site-ul Digi 24 şi pe contul de Facebook al acestei televiziuni de ştiri.

Potrivit anunţului, un astfel caz a fost semnalat de angajaţii Digi 24 Galaţi cu privire la evenimentul "Vineri România se uneşte la Galaţi", creat pe Facebook, unde un utilizator cu numele Alexandru Jrr spune că este angajatul Digi 24 şi susţine: "Din partea firmei de televiziune am deschis un cont bancar pentru familiei îndurerate şi sume cuprinse între 10,000 lei strânşi în fondul ei!".

Digi 24 spune că această informaţie este falsă. "Digi 24 nu a deschis niciun cont bancar şi nu a organizat nicio manifestaţie de strângere de fonduri în acest sens", spune postul TV, care roagă oamenii să fie foarte atenţi şi să nu vireze bani în conturi sau către persoane care susţin că reprezintă această televiziune.

Totodată, Digi 24 spune că utilizatorul cu numele Alexandru Jrr a fost raportat reţelei de socializare Facebook cu asumare de identitate falsă şi se va face şi o plângere la Poliţie.

Digi 24 precizează că toate informaţiile oficiale în mediul online despre această televiziune se găsesc pe site-ul www.digi24.ro, pe pagina oficială de Facebook Digi 24 şi pe contul oficial de Twitter al postului TV.

Numărul persoanelor decedate în urma incendiului izbucnit vineri seară în clubul Colectiv din Capitală a ajuns la 32. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică sau gravă.

Mai multe pentru tine:
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare