Incendiul din Sectorul 4 al Capitalei, stins după trei ore şi jumătate. Nu sunt victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incendiul violent care a izbucnit duminică după-amiază la o casă pe Strada Rămăşagului din Sectorul 4 al Capitalei a fost lichidat de pompieri după trei ore şi jumătate, a declarat, pentru News.ro, Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.

UPDATE  Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au acţionat pentru stingerea incendiului care a izbucnit în jurul orei 17.00, la acoperişul unei case de pe strada Rămăşagului din Sectorul 4 al Bucureştiului.  Toate focarele au fost stinse la ora 20.30, potrivit lui Daniel Vasile. El a precizat că pompierii au fost nevoiţi să decoperteze complet acoperişul, care avea o suprafaţă de circa 500 de metri pătraţi, şi să se asigure că grinzile nu se vor reaprinde

Iniţial, la faţa locului s-au deplasat trei maşini de pompieri, dar numărul lor a fost suplimentat ulterior la nouă.

"A fost semnalat un incendiu la o locuinţă din Sectorul 4 cu puţin timp după ora 17.00. S-au deplasat trei autospeciale de stingere, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD. Era foarte mult fum, ardea acoperişul casei, compusă din parter şi etaj. Într-un final, nouă autospeciale au reuşit să stingă focul. Nu există riscul să se propage şi la alte locuinţe din zonă", a mai spus Adrian Marin, citat de News.ro

El a precizat că o femeie a făcut un atac de panică şi a primit îngrijiri de la echipajul SMURD aflat la faţa locului, nefiind nevoie să fie trimisă la spital.

Nouă maşini de pompieri şi un echipaj SMURD, la faţa locului

Un incendiu a izbucnit, duminică, în sectorul 4 al Capitalei, într-o zonă cu case. Nouă maşini de pompieri şi un echipaj SMURD au fost chemate la faţa locului, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti Ilfov. „Nu sunt victime”, au explicat oficialii, potrivit cărora indendiul a fost deja localizat.

„Sunt nouă autospeciale, întrucât incendiul se manifesta generalizat, pe tot acoperişul. S-a realizat un dispozitiv perimetral în jurul locuinţei, în acest moment incendiul este localizat, nu există riscul ca el să se propage la o altă casă. Nu există victime, o femeie a făcut un atac de panică, dar nu a fost trimisă la spital”, a declarat locotenentul Adrian Marin de la ISU Bucureşti.

La rândul său, căpitanul Daniel Vasile a declarat că intervenţia pompierilor va mai dura cel puţin o oră, pentru că pompierii trebuie să decoperteze complet acoperişul şi să se asigure că grinzile nu se vor reaprinde.

Acesta susţine că momentan nu s-a depistat cauza incendiului.

Din primele informaţii, se pare că familia care locuia în casa respectivă ar fi făcut un grătar, informaţia nu a fost confirmată însă de oficiali. Aceştia au precizat că după ce incendiul va fi stins, se va face o cercetare la faţa locului.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!