Incendiu puternic într-un bloc din Miercurea Ciuc. Nicio persoană nu a fost rănită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un incendiu a izbucnit la etajul unu al unui bloc din Miercurea Ciuc FOTO Adevărul

Un număr de 24 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc după ce, duminică noaptea, a izbucnit un incendiu la primul etaj al unui bloc, unde era amenajat un bar. Flăcările s-au extins şi la câteva apartamente, însă nicio persoană nu a fost rănită.

La faţa locului s-au deplasat cinci echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Miercurea Ciuc, dar şi echipe de intervenţie ale Electrica şi Distrigaz, care au întrerupt furnizarea utilităţilor pe durata intervenţiei pompierilor. 

„Incendiul a izbucnit la etajul întâi al clădirii, unde funcţiona un bar şi apoi s-a propagat cu viteză pe verticală, la etajele superioare. A fost afectată o scară de bloc cu nouă apartamente în total, din care şase au fost afectate în mod direct de către incendiu”, a precizat, pentru, Mediafax şeful Gărzii de Intervenţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Radu Monoranu.

Focul a fost stins după aproximativ trei ore şi jumătate.

Flăcările au distrus interiorul barului pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi, tâmplăriile balcoanelor şi ferestrelor celor şase apartamente situate la etajele superioare şi bunurile depozitate în terase.

Cauza incendiului, precum şi valoarea pagubelor produse în urma incendiului sunt în curs de stabilire.

Locatarii blocului susţin că focul ar fi fost pus intenţionat la barul care aparţine unui fost „locotenent” al controversatului om de afaceri harghitean, Csibi Istvan.

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Povestea Sabinei, tânăra care și-a închis afacerea și a decis să plece din țară: „Nu de bani e problema, am mașină și apartament”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice