Incendiu puternic în Capitală. Patru imobile din cartierul Rahova au fost cuprinse de foc. Nu au existat victime

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu în Capitală FOTO Adevărul

Un incendiu puternic a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în Capitală, unde patru imbolile din cartierul Rahova au fost cuprinse de foc. Deşi daunele materiale sunt considerabile, nu au existat victime. Pompierii au avut nevoie de aproximativ trei ore pentru a stinge incendiul, operaţiunea finalizându-se în jurul orei 06.30 dimineaţa.

„Patru imobile au fost afectate, vorbim de locuinţe şi de anexe, focul s-a extins repede, fiind o zonă cu case îngrămădite. Focul a fost localizat în aproximativ 40 de minute. Pompierii au utilizat cinci autospecialiale de stingere, una de prim ajutor şi una de descarcerare. Din fericire, nu au fost victime, dar pagubele sunt considerabile”, a explicat pentru adevarul.ro Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Conform acestuia, apelul a fost primit în jurul orei 03.50 şi a fost stins în jurul orei 06.30 dimineaţa. Au fost afectate imobile de pe străzile Pecineaga şi Sublocotenent Popa.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa