Incendiu la Club Colectiv. Tragedia, prin ochii unui cameraman Pro TV: „Adi Despot era ars, căra un tânăr rănit şi a urlat la mine să las camera şi să ajut“

Publicat: 01.11.2015 14:02

Ultima actualizare: 06.08.2022 16:47

Mario Ionescu, fotograf şi cameraman al postului Pro TV, a povestit cum au decurs lucrurile în afara Clubului Colectiv la scurt timp după ce a izbucnit incendiul. Printre altele, acesta precizează că Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, căra un tânăr ars, deşi el însuşi era rănit.

Tragedia din Clubul Colectiv, în care şi-au pierdut viaţa 30 de persoane, iar, dintre cele 146 internate, aproximativ 80 se află în stare gravă, a produs momente de groază ce îi vor urmări probabil tot restul vieţii pe cei care au supravieţuit. Mărturiile participanţilor la eveniment oferă toate acelaşi tipar: flăcări care s-au răspândit rapid, o panică generală care a cuprins mulţimea şi o busculadă masivă creată la ieşirea din local. La rândul lor, medicii care au acordat primele îngrijiri la faţa locului sunt încă şocaţi de ceea ce au văzut. Pentru cele mai noi informaţii despre tragedia de la Clubul Colectiv puteţi accesa acest link.

Printre cei care au relatat ce s-a întâmplat se numără şi cameramanul postului de televiziune Pro TV, care se numără printre primii jurnalişti sosiţi la faţa locului. Într-un mesaj publicat pe Facebook, Mario Ionescu scrie că a fost şocat în momentul în care a văzut că oamenii care locuiau în zonă, alături de persoane rănite cărau „trupuri pline de sânge, de carne arsă, pe care le înşirau pe asfalt cât mai aproape de ambulanţe.“

De asemenea, Ionescu precizează că s-a întâlnit cu Adrian Despot, solistul trupei rock Viţa de Vie, care asista la concertul formaţiei Goodbye to Gravity în momentul în care s-a produs incendiul. Cameramanul notează că Despot „era ars, plin de negreală pe ochi, căra un tânăr ars şi a început să urle la mine să las camera şi sa car oameni.“ Potrivit unui mesaj publicat încă de ieri, 31 octombrie, pe pagina de Facebook a artistului, acesta se află în afara oricărui pericol.

Ionescu subliniază că era „panică mare şi o dezorganizare cruntă“, grija cea mai mare a poliţiei locale şi a jandarmeriei fiind presa. Totodată, acesta afirmă că personalul de la Maternitatea Bucur, precum şi cei care locuiau în zonă „s-au luptat să scoată victimele din interior“, ajutând atât cât a fost posibil.

Vă prezentăm în continuare mărturia lui Mario Ionescu:

Acum, la peste 35 de ore de la momentul în care colega mea reporter m-a sunat agitată, aproape plângând, că arde un club din incinta fostei fabrici Pionierul, după doar câteva ore de somn, simt nevoia să povestesc ce am trăit în noaptea de 30 octombrie! Am ajuns în jur de ora 22.37, odată cu o maşină de pompieri şi două ambulanţe, mai erau una sau două la faţa locului, dar „gemeau“ de trupuri arse. În cea din faţa maternităţii Bucur, şi prima victimă de care am dat cu ochii, era amicul şi colegul Ştefan Dan! Era ars pe mâini, pe piept, pe gât, pe faţă (ceea ce părea o fostă barbă era o urmă de păr ars)! Am întrebat „cum eşti?“, răspunsul lui a fost primul şoc: „Eu sunt ok, îmi revin, dar Teo nu ştiu dacă scapă, fierbea pielea pe ea.“ Am avut un moment în care m-am pierdut... „Teo, fierbea pielea pe ea“ îmi răsuna ca un tunet în urechi! Colegul Remus care era cu Ştefan m-a trezit... „Du-te şi filmează acolo drept în faţă. Nu sunt destule salvări, au venit după 20 de minute, e carnagiu, sunt mulţi morti!“

Instinctiv am plecat!

Am avut parte de un nou şoc, oameni, care păreau vecini cu localul, cărau, alături de alţi oameni arşi, trupuri pline de sânge, de carne arsă, pe care îi înşirau pe asfalt cât mai aproape de salvările, care de acum curgeau şi umpleau piaţeta. O tânără blondă îi ghida către salvări şi implora oamenii de pe ambulanţe să ia cât mai mulţi! Am ajuns în gang, unde m-a întâmpinat Adrian Despot, era ars, plin de negreală pe ochi, căra un tânăr ars, a început să urle la mine să las camera şi să car oameni! M-am blocat şi mi-au dat lacrimile („ce meserie ingrată am“, a fost primul gând şi mi s-a făcut scârbă de mine). Am căutat o încuviinţare de la colega reporteră! Plângea! Prietenii ei erau înăuntru...nu răspundea nimeni la telefon! I-am zis să se adune, să stea lângă mine pentru că am nevoie de ea să se concentreze! Am întâlnit un nou coleg junior (Alex Banu), era bine, agitat, în stare de şoc, l-am luat în braţe „Teo e rău!“. Am continuat să filmez cum ieşeau de acum ca pe bandă oameni arşi pe braţe! A apărut colegul de la Antenă şi am început să filmăm în tandem!

Din curte a apărut un grup de oameni, localnici, cu un tânăr, care părea a fi avut un tricou negru, nu am înţeles care era tricoul, care era pielea. I-am urmat către locul unde l-au pus pe asfalt, cred că era al şaselea, al şaptelea! Aici am remarcat un trup de fată...părul roşcat cu şuviţe de roşu mai deschis şi negru mi-a atras atenţia! Am rămas nemişcat în partea de sus nu mai avea haine...îi rămăseseră doar blugii pe picioare, nearşi, de la două palme deasupra genunchilor! Medici, asistente de la Bucur resuscitau oameni trei trupuri mai încolo! Băiatul a început să aibă convulsii, apoi s-a oprit inert. Am lăsat camera jos, i-am luat pulsul, nu mai avea! Am început să-l masez şi să urlu după ajutor, iar în trei secunde un şofer de ambulanţă a început să facă masaj cardiac! Colega mea a venit şi m-a rugat să facem stand-up-uri!

Pompieri, poliţişti, localnici.. mutau maşini pe braţe din calea salvărilor! Abia atunci am realizat că piaţeta era plină! Colegi de presă erau peste tot.. poliţie, pompieri, salvări cât cuprizi cu ochii, hărmălaie de nedescris, urlete... indicaţii! Am înregistrat primele reacţii (voxuri), toţi spuneau la fel, de la artificii... în 30 de secude..., iad..., morţi...!

Nu pot să tac...am văzut dezorganizare cruntă! Structuri care ar fi trebuit să se coordoneze nu ştiau unii de alţii! Era panică mare şi elementul uman era copleşit de imaginea dezastrului! Într-un final s-a instituit un perimetru...evident grija cea mai mare a poliţiei locale şi a jandarmeriei era presa! Au ieşit certuri, îmbrânceli! Atunci am filmat primele trupuri acoperite în totalitate de folie, de pături, lungiţi pe euro paleţi! Am înţeles că sunt morţi! Au început să apară alte echipe de filmare, colegi, ne-am împărţit! Am reuşit să îmi dau seama că trecuseră 40 de minute! Piaţeta era de acum un şir de ambulanţe care veneau-plecau!

Gata, iureşul a trecut! O ţigară şi un moment de contemplare! Ce DEZASTRU! Primele cifre zvonite, 40 de morţi şi 200 de răniţi!! Era de acum miezul-nopţii! Dezgustarea şi revolta au pus stăpânire, câtă dezorganizare şi ce greu s-au mişcat! Nu pot să nu remarc personalul de la Bucur care a ieşit cu tot ce aveau, cu păturici de copii, cu ser, bandaje; localnicii care s-au luptat să scoată victimele din interior, care mai apoi erau pe post de stativ de perfuzii, pe care poliţiştii din exces de zel încercau să-i îndepărteze de victime, iar ei ţineau cu îndârjire perfuziile! Am plecat către spitale! Am constatat că îmi tremura tot corpul! Colega mea dădea telefoane şi se interesa de soarta victimelor! Încă eram în stare de şoc! Sunt multe imagini care nu se vor şterge din minte! Timpul le va aşeza lângă celelate tragedii la care am fost martor, maternitatea Giulesti, autocarul cu ucraineni de pe A2!

Condoleanţe familiilor, forţă celor ce luptă încă! HAI TEO, MUMU, BOBO.. LUPTAŢI! Suntem cu voi! Ne rugăm! Acest text nu acuză pe nimeni, nu disculpă pe nimeni, nu creează eroi, este pur şi simplu relatarea a ceea ce am trăit!