Incendiu în zona Deltei Văcăreşti din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au intervenit cu patru autospeciale foto marian iliescu

Un incendiu de vegetaţie uscată a izbucnit, marţi, în zona Deltei Văcăreşti din Capitală, unde pompierii intervin cu patru autospeciale de stingere, au declarat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti.

Potrivit surselor citate, incendiul are câteva focare, pentru că vântul a înteţit flăcările, însă nu afectează o suprafaţă semnificativă.

"Au fost mai multe incendii în zonă în vara anului acesta, chiar mai mari decât cel de astăzi. Cauzele au fost atât naturale - respectiv autoaprindere, din cauza temperaturilor ridicate -, cât şi urmare a unui foc aprins intenţionat", au mai spus reprezentanţii ISU Bucureşti.

Guvernul intenţionează să declare Lacul Văcăreşti drept parc natural, după ce National Geographic România a făcut o documentare în zonă, arătând că aceasta găzduieşte un ecosistem de peste 100 de specii de păsări, mamifere şi reptile.

Mai multe pentru tine:
Autostrăzile A1 schimbă harta comerțului rutier. DN 68A Deva–Lugoj și Valea Oltului riscă să piardă afacerile crescute din traficul intens
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare