Iarmaroc în prima zi de Castaniadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sărbătoarea Castanelor are parte de kitsch-uri, dulciuri colorate şi mititei. Băimărenii s-au grăbit să ia parte la manifestare încă de la primele ore ale dimineţii, când a avut loc deschiderea oficială.

Puţini meşteri populari, dar mulţi vânzători de kitsch-uri şi dulciuri colorate. Astfel s-a prezentat în prima zi Sărbătoarea Castanelor din Baia Mare. Tarabele cu produse de larg consum, înghesuite de o parte şi alta a aleilor din Parcul Municipal, au făcut, de altfel, faţă cu greu puhoiului de oameni, care s-au bulucit la cumpărături. De la figurine de zahăr în culori vii, la covrigi, jucării, perne de pluş şi haine de blană, de toate se găsesc pe standurile aliniate pe alei. 
Pe ici, pe colo, oale de lut şi ulcele produse la Korund, în judeţul Harghita. Vasele expuse după dimensiuni au preţuri variate, între 30 şi 10 lei. „Şi părinţii noştri, şi bunicii tot de olărit s-au ocupat. Soţul meu se ocupă şi el tot de asta şi produce vasele după aceeaşi metodă tradiţională, folosind roata olarului“, spune Magdalena Teodor, venită tocmai din Korund pentru a-şi vinde marfa.
„Avem un fiu, care duce şi el mai departe această tradiţie a familiei“, completează ea. Criza economică însă şi-a arătat şi aici efectele. Femeia spune că din vânzări abia scot banii pe care îi dă pentru lemnele folosite la arderea ceramicii.

Majoretele, atracţia paradei

Cea mai aşteptată sărbătoare a băimărenilor a început ieri, cu o paradă ce a pornit din faţa Primăriei şi s-a terminat în Parcul Municipal, locul de desfăşurare al evenimentului. Majoretele care au deschis parada au făcut, ca în fiecare an, deliciul publicului. Panglica inaugurală s-a tăiat în dreptul foişorului unde are loc Expo Flora, iar apoi s-a dat startul la distracţie.
Băimărenii prezenţi la eveniment de cu dimineaţă au fost ispitiţi cu mirosul de mici prăjiţi, care însă nu se comercializau. „Au zis că nu au încă preţuri. Salivăm deja de o jumătate de oră pentru că nu au preţuri. Am căutat jumătate din tarabe şi toţi ne-au spus acelaşi lucru. Nici măcar o bere nu am putut să ne luăm“, spun la unison un grup de băimăreni supăraţi. Necazul lor este compensat însă de trei zile de sărbătoare non-stop, din care nu va lipsi muzica şi buna dispoziţie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare