Guvernul a adoptat noi măsuri pentru refugiaţii din Ucraina. MAI va putea să recheme în activitate cadre militare sau poliţişti care au trecut în rezervă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ George Calin

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a prezentat, luni, o nouă serie de măsuri pentru refugiaţii din Ucraina, care vor avea dreptul la asistenţă medicală, la muncă şi la educaţie. Totodată, s-a decis ca Ministerul de Interne să poată rechema în activitate, la nevoie să încadreze fără concurs, pe o perioadă de un an, cadre militare sau poliţişti care au trecut în rezervă, pentru gestionarea fluxului de refugiaţi de la frontiere.

Guvernul a adoptat noi măsuri pentru refugiaţii din Ucraina. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a afirmat că în prezent, în România se află peste 80.000 de cetăţeni din Ucraina, dintre care  30.000 sunt minori. 

”Având în vedere situaţia din ţara vecină, Ucraina, Guvernul este pregătit să ofere toate soluţiile, familiilor refugiate. Oamenii au nevoie de asigurarea dreptului la educaţie, sănătate, muncă, protecţia copilului, protecţia persoanelor cu dizabilităţi, de aceea este nevoie de noi măsuri de organizare” a spus Cărbunaru. 

El a precizat că, în privinţa fluxului de refugiaţi de la punctele de frontiere, Ministerul de Interne va putea, ca urmare a măsurilor adoptate în şedinţă, să recheme în activitate, la nevoie să încadreze fără concurs, pe o perioadă de un an, cadre militare sau poliţişti care au trecut în rezervă ori le-au încetat raporturile de serviciu. 

În privinţa dreptului la educaţie, Cărbunaru a spus că acestora este nevoie să li se asigure dreptul la educaţie. 

”Prin urmare, toţi copiii ucraineni aflaţi pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecţie, potrivit legii azilului, vor beneficia de dreptul la educaţie în unităţile de învăţământ din România, în aceleaşi condiţii cu elevii români. 

”Aceşti copii vor avea şi dreptul la cazare gratuită, în internatele şcolare, drept de alocaţie de hrană, drept de a primi rechizite, încălţăminte, îmbrăcăminte şi manuale. De asemenea, aceşti copii vor beneficia de examinarea stării de sănătate, în unităţile şcolare, şi în situaţia în care nu sunt vaccinaţi vor putea beneficia de schema de vaccinare din programul naţional al Ministerului Sănătăţii”, a mai arătat Cărbunaru. 

Statul le va asigura gratuitate pe toate mijloacele de transport în comun, precum şi alocarea unor alimente de bază tuturor copiilor din învăţământul primar şi gimnazial. 

Cât despre studenţi, Ministerul Educaţiei va putea aproba în anii universitari 2021-2022 şi 2022-2023 universităţilor/instituţiilor de învăţământ superior un număr suplimentar de locuri – în limita a 20% din capacitatea de şcolarizare, pentru a avea continuitate la studii. 

Pentru refugiaţii cazaţi în spaţiile unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi private şi instituţiilor de învăţământ universitar de stat şi private, va fi acordată o subvenţie pentru cazare 50 lei/refugiat/zi şi masă în cuantum de 20 lei/refugiat/zi, pe o perioadă de până la 90 de zile.

Totodată, Dan Cărbunaru a arătat că sunt mulţi copii neînsoţiţi, astfel că s-a stabilit ca în fiecare judeţ să se constituie un grup operativ care să identifice rapid măsura cea mai adecvată pentru protecţia acestora. Potrivit datelor deţinute de Guvern, la acest moment sunt 186 de copii, cetăţeni ucraineni, îngrijiţi în centre specializate din 9 judeţe ale ţării. 

Persoanele cu dizabilităţi vor avea posibilitatea să beneficieze, la cerere, de serviciile sociale de protecţie prevăzute de lege: locuinţe protejate, centre de pregătire pentru viaţă independent, centre de abilitare şi reabilitare, centre de îngrijire şi asistenţă, centre respiro/criză. Persoanele vârstnice cu mobilitate redusă sau aflate în situaţie de dependenţă vor beneficia, la cerere, de serviciile sociale în conformitate cu legislaţia privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice.

În privinţa asistenţei medicale, cetăţenii străini şi apatrizii care provin din zona conflictului armat din Ucraina, chiar dacă  nu solicită o formă de protecţie în România potrivit Legii azilului, vor primi gratuit asistenţă medicală şi tratament corespunzător pentru situaţii de urgenţă, prin sistemul naţional de asistenţă medicală de urgenţă.

Serviciile medicale vor fi oferite în taberele temporare de cazare şi asistenţă umanitară sau în locaţiile de cazare stabilite de comitetele pentru situaţii de urgenţă.Refugiaţii ucraineni vor fi incluşi în programele naţionale de sănătate publică pentru a beneficia de medicamente şi asistenţă medicală adecvată.

Setul cuprinde şi soluţii pentru facilitarea cetăţenilor ucraineni pe piaţa muncii. Potrivit lui Cărbunaru, cetăţenii ucraineni vor avea posibilitatea să se încadreze în muncă pe teritoriul României fără a fi necesară obţinerea, de la misiunile diplomatice ale României în Ucraina, a vizei de şedere în scop de muncă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne