Grevă la compania aeriană Lufthansa. Două zboruri din Bucureşti au fost anulate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aproximativ 600 de zboruri vor fi afectate de greva de la Lufthansa

Două zboruri spre München şi Frankfurt care ar fi trebuit să decoleze de pe aeroportul Henri Coandă au fost suspendate din cauza grevei de la compania aeriană germană Lufthansa. În total aproximativ 600 de zboruri internaţionale vor fi afectate în cursul zilei de astăzi.

"Companiile aeriene din grupul Lufthansa se aşteaptă joi dimineaţa la importante perturbări ale traficului aerian", a anunţat grupul într-un comunicat, potrivit Mediafax.

"Prevedem aproximativ 600 de anulări din cauza grevei", a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru AFP. Sindicatul german Verdi a cerut personalului de la sol din mai multe aeroporturi din ţară să facă grevă joi, în cadrul unui conflict privind salariile.

La Frankfurt, greva va dura de la ora 02.30 GMT la 13.30 GMT. Verdi contează pe participarea a 1.400 de membri ai personalului de la sol al aeroportului. Potrivit cifrelor operatorului său Fraport, fostă companie publică, peste 9.000 de salariaţi ai aeroportului sunt remuneraţi conform grilei salariale a serviciului public.

În faţa acestei mişcări, Lufthansa va suprima aproape în totalitate zborurile interne şi legăturile europene la Frankfurt (vest) şi Munchen (sud), prevăzute până la ora 13.00 GMT.

Sunt vizate, de asemenea, zborurile de lung curier cu plecare şi sosire la Frankfurt şi Munchen, a afirmat Lufthansa, precizând că sunt prevăzute perturbări şi pe aeroporturile Koln/Bonn (vest), Düsseldorf (vest), Hamburg (nord) şi Hanovra (nord).

Zborurile filialei sale low cost Germanwings şi ale companiilor regionale dinspre şi către Munchen ar trebui să fie mai puţin afectate de această mişcare, a detaliat grupul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani