Grevă la Biblioteca Naţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angajaţii Bibliotecii Naţionale a României vor fi în grevă japoneză astăzi, între orele 08.00 şi 18.00, în semn de protest faţă de prevederile Hotărârii de Guvern 862/2013, prin care Ministerul Culturii preia o treime din clădirea instituţiei.

Sindicatul Bibliotecii Naţionale a României şi Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României a anunţat, printr-un comunicat, că fiecare angajat va purta o banderolă albă pe mână, iar în intervalul orar 12.00-12.10 aceştia sunt chemaţi în Atrium, la o „întâlnire a tăcerii”.

Iniţiatorii protestului atrag atenţia că o parte din spaţiile destinate sălilor de lectură, depozitelor, serviciilor tehnice, birourilor, precum şi spaţiile destinate evenimentelor culturale, ştiinţifice, educaţionale şi profesionale, inclusiv spaţii destinate cititorilor vor trece în administrarea Ministerului Culturii, punând biblioteca în imposibilitatea exercitării funcţiilor sale naţionale cu care a fost învestită prin Legea Bibliotecilor nr. 334/2002, cu modificările ulterioare.

Pe 28 februarie, Asociaţia Bibliotecarilor din Biblioteca Naţională a României a organizat şi o dezbaterea publică pe acest subiect, numită "Biblioteca Naţională - spaţiul democratic al culturii şi cunoaşterii".

La eveniment au participat poeta şi prozatoarea Ana Blandiana, fostul ministru al Lucrărilor Publice Nicolae Noica, scriitorul Sorin Lavric, preşedintele Asociaţiei Bibliotecarilor din România, Mircea Regneală, scriitorul Romulus Rusan şi directorul Bibliotecii Naţionale Bucureşti, Elena Tîrziman.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare