Gregorian Bivolaru, încarcerat în Franţa. Fondatorul MISA a spus că este bulgar. Judecătorii aşteaptă actele de extrădare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: IGPR

Judecătorii francezi au decis să îl încarcereze pe Gregorian Bivolaru în penitenciarul Fresnes, de la marginea Parisului. Autorităţile din Franţa aşteaptă actele de extrădare în cazul acestora.  Fondatorul MISA le-a spus judecătorilor francezi că este cetăţean bulgar şi nu este urmărit de autorităţile române. Potrivit Digi24, acesta este reprezentat foarte bine în Franţa, având avocaţi care au venit din România special pentru el.

Gregorian Bivolaru (63 de ani) a fost arestat, vineri, în Franţa, la trei ani de la momentul în care Tribunalul Sibiu a emis un mandat de urmărire internaţională pe numele său. Gregorian Bivolaru fusese  condamnat, pe 14 iunie 2013, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), la şase ani de închisoare cu executare pentru act sexual cu un minor în formă continuată, decizia fiind definitivă.

Fondatorul MISA a fost prins vineri la Salonul de carte veche Champerret, din nordul Parisului, au declarat surse din poliţia franceză, care au precizat că acesta nu a opus rezistenţă. Vineri, când a fost prins la Paris, Bivolaru avea asupra lui acte false bulgăreşti. Gabriel Bivolaru a fost încarcerat la penitenciarul din Fresnes. El este apărat în Franţa de avocaţi din România.

Gregorian Bivolaru a plecat din România după ce a fost trimis în judecată, în august 2004, fiind arestat în aprilie 2005, în Suedia. În noiembrie 2005, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia. Ulterior, în decembrie 2005, fondatorul MISA a primit azil politic din partea autorităţilor suedeze şi şi-a luat numele de Magnus Aurolsson.

Sentinţa definitivă

Condamnarea definitivă în baza căreia Gregorian Bivolaru a fost arestat este legată de relaţiile sexuale pe care le-a avut cu fosta sa iubită, Mădălin Dumitru, care avea atunci vârsta de 15 ani. Magistraţii Curţii Supreme au arătat că Gregorian Bivolaru, cunsocut ca „Guru” sau „Grieg” a profitat de inocenţa fetei. Judecătorii au explicat că decizia de condmnare nu are nicio legătură cu Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut

Era vorba de adevărate orgii pe care Gregorian Bivolaru le organiza, şi la care participa şi fetiţa. La percheziţia dintr-o vilă din Bucureşti unde stătea Bivolaru, împreună cu Mădălina şi o altă iubită a liderului MISA; Maria Miron  Farcaşi, diverse obiecte cu caracter erotic (vibratoare, bile vaginale etc.), aparat pentru mărirea sânilor, casete video pornografice, plante afro¬diziace, mai multe peruci, bunuri ce au fost consemnate în procese-verbale întocmite cu prilejul percheziţiilor şi inventarierii obiectelor şi care au fost ataşate dosarului penal.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor