Ginecolog condamnat definitiv pentru moartea unui făt, „scutit“ de judecători de la  plata daunelor morale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un medic ginecolog din Bacău, găsit vinovat pentru moartea unui făt şi condamnat definitiv la 10 luni de închisoare cu suspendare, a fost scutit, cel puţin temporar de la plata daunelor către părinţi, în urma unei decizii controversate a judecătorilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) l-a găsit vinovat, anul trecut, pe George Ovidiu Bălan, dar medicul a reuşit, până în prezent, să evite plata daunelor morale stabilite de instanţă.

Incidentul de care a fost găsit vinovat George Ovidiu Bălan s-a petrecut în 2010, dar abia în anul 2014 cazul a ajuns în instanţă. Pe rolul Judecătoriei Bacău s-a judecat cauza 13783/180/2014 având ca obiect «neglijenţa în serviciu – art. 249 C. Penal», părţile din dosar fiind medicul ginecolog George Ovidiu Bălan – în calitate de inculpat, Elena Cătălina Breahnă si Marius Sebastian Cîrlan – în calitate de părţi vătămate, pe de altă parte, precum şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău – în calitate de parte responsabilă civilmente.

Martor-cheie

Elena Cătălina Breahnă fusese programată pentru cezariană pentru data de 2 august 2010, dar femeia s-a simţit rău şi şi-a sunt medicul care o avea în observaţie.

George Ovidiu Bălan, care era în concediu, a dispus internarea gravidei şi şi-a continuat vacanţa. O zi mai târziu, una dintre asistentele Spitalului Judeţean din Bacău a alarmat doctorii care erau de gardă că bătăile inimii fătului nu se mai auzeau.

Un martor-cheie în acest dosar a fost dr. Raluca Grigoriu, medic primar obstetrică ginecologie, şef Secţie Obstetrică Ginecologie 2.

„Domnul doctor a avut o pacientă pe care a internat-o în timp ce el era în concediu. A internat-o pe sectorul de gravide şi nu a anunţat pe nimeni că ar fi o problemă. Era o pacientă cu o restricţie de creştere, cu o placentă îmbătrânită, un copil mic la termen. A internat-o într-o joi, de joi până sâmbătă a venit şi a urmărit-o şi sâmbătă dimineaţă, când eu am intrat în gardă, m-a sunat asistenta de pe sector că nu mai aude bătăile cordului. Am luat-o la ecograf, copilul murise. A venit domnul doctor, i-a făcut cezariană şi a considerat să treacă drept cauză a morţii nod adevărat de cordon. Eu, fiind mâna a doua în sală, ştiam clar că nu a fost asta”, a declarat Raluca Grigoriu.

În urma strângerii problelor, procurorii au propus trimiterea în judecată a medicului Ovidiu Bălan, pentru neglienţă în serviciu.

„În calitate de medic în cadrul Secţiei Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău şi-a încălcat atribuţiile de serviciu prin îndeplinirea lor în mod defectuos cu ocazia tratării pacientei C. Elena Cătălina prin întârzierea nejustificată a intervenţiei chirurgicale de cezariană, încălcare care a avut ca urmare o vătămare importantă a intereselor legale ale părţilor vătămate C. Elena Cătălina (devenită B. Elena Cătălina, după divorţul care a urmat, n.r.) şi C. Marius Sebastian concretizată în faptul că fătul de sex bărbătesc a fost născut mort la data de 31.07.2010“, se arată în rechizitoriul Parchetului Judecătoriei Bacău, care a dispus, în 2014, trimiterea în judecată a lui Ovidiu Bălan, sub acuzaţia de neglijenţă în serviciu.

Plata daunelor, suspendată de judecători

După 2 ani de procese, Curtea Supremă a decis definitiv şi irevocabil condamnarea medicului George Ovidiu Bălan la 10 luni de închisoare cu suspendare şi plata unor daune morale către părinţii fătului decedat, în valoare de 120.000 de lei.

Numai că ginecologul a găsit un tertip pentru a evita plata daunelr, cel puţin pe moment: a cerut revizuirea sentinţei. Deşi decizia ÎCCJ este executorie, Judecătoria Bacău a admis, pe lângă revizuire, şi suspendarea achitării sumelor stabilite în urma deciziei judecătorilor de la Curtea Supremă.

„În temeiul art. 459 al. 4 C. pr. pen., admite în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul Balan Ovidiu George şi dispune rejudecarea cauzei“, a decis Judecătoria Bacău.

În tot acest timp, Elena Cătălina Breahnă si Marius Sebastian Cîrlan, părţile pe care magistraţii ICCJ le-au declarat vătămate, sunt disperate, iar instantele locale par să fi făcut paravan în jurul ginecologului. Mai mult, judecătorii băcăoani au respins şi cererea de ajutor public judiciar făcută de tatăl care şi-a pierdut copilul.

Medicul George Ovidiu Bălan nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Boala care a ucis-o pe fiica lui Freedie Mercury la doar 48 de ani
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Ce se întâmplă în fiecare noapte într-un lift din Cluj, la ora 3:17. Locatarilor le este frică să-l folosească. „Cineva era acolo cu mine. În colț. Respirând greu. Dar nu-l vedeam”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji