Gigi Becali vrea să se înscrie la facultate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Decizia nu îi va cruţa sentinţa, dar îi poate reduce din pedeapsă FOTO Adevărul

Fostul parlamentar Gigi Becali vrea să îşi reia studiile la facultatea de Drept, pe care a abandonat-o când era în anul trei.

Gigi Becali s-a înscris în anul 2005 la cursurile de zi ale facultăţii de Drept, dar în 2007 a renunţat, pe motiv că este prea ocupat cu afacerile şi politica.

Încarcerat la penitenciarul Jilava, unde îşi execută pedeapsa primită, Becali a cerut să se înscrie la facultate.

Bogdan Bărbuceanu, unul dintre avocaţii lui Gigi Becali, a declarat pentru România TV: „Am avut o discuţie cu profesorul Mircea Dutu de la facultatea de Drept, din cadrul Universităţii Ecologice, unde domnul Becali a făcut primii doi ani, pentru ca el să-şi poată continua studiile. Poate să studieze de la distanţă. Se poate prezenta la examene, în măsura în care i se va permite să părăsească penitenciarul, dar poate susţine examen şi în incinta acestuia. Aceste studii ajută la o eventuală cerere de reducere a pedepsei, fac dovada unei bune conduite în interiorul închisorii”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Sarah Ferguson, o mamă regală de coșmar: își lăsa fiicele de izbeliște, pe mâna bonelor, sau le lua cu ea în vacanțe cu amanții
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată