Gigi Becali rămâne în arest de ziua lui. Comisia a respins cererea de eliberare temporară făcută de acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gigi Becali nu a obţinut permisiunea să părăsească pentru o zi Penitenciarul Jilava pentru a-şi serva ziua de naştere    FOTO Adevărul

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, nu a obţinut permisiunea să părăsească pentru o zi Penitenciarul Jilava, pentru a-şi serba astăzi ziua de naştere împreună cu familia, au precizat pentru adevărul.ro, surse din cadrul Penitenciarului Jilava.

Potrivit surselor citate, comisia Penitenciarului Bucureşti Jilava a respins cererea lui Becali prin care acesta solicita să părăsească pentru o zi închisoarea, răspunsul fiind comunicat avocaţilor acestuia.

Cererea de permisie a fost depusă, în 21 iunie, la penitenciar şi a fost analizată de Comisia de disciplină.

În solicitare au fost invocate motive familiale.

Avocatul lui Becali, Pavel Abraham, a explicat că obiceiul machedonilor este ca de ziua capului familiei să se dea o mare petrecere, amintind şi că Becali nu doreşte ca soţia şi fiicele să îl viziteze la închisoare.

Abraham a mai spus că latifundiarul este dispus să contribuie la îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie din penitenciar. Gigi Becali, care împlineşte marţi 55 de ani, a participat duminică la Jilava la slujba de Rusalii oficiată de 11 călugări de la Muntele Athos.

Avocaţii lui Becali au mai formulat o cerere de contopire a pedepselor, care va fi judecată în 27 iunie de Tribunalul Bucureşti, precum şi o cerere de întrerupere pentru trei luni a pedepsei din dosarul schimbului de terenuri cu MApN, care a fost respinsă la 19 iunie de Tribunalul Bucureşti, decizia putând fi atacată la Curtea de Apel.

Becali, condamnat definitiv pe 20 mai 2013 în dosarul schimbului de terenuri cu MAPN

Pe  20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină.

Aceştia au fost încarceraţi pe 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar pe 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

În 4 iunie, Gigi Becali a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza“, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, decizia dispusă de Completul de cinci judecători al instanţei supreme fiind definitivă.

Instanţa nu a făcut reindivualizarea şi contopirea pedepselor lui Gigi Becali, astfel că avocaţii acestuia au cerut, la Tribunalul Bucureşti, contopirea pedepselor, pentru a se constata care este cea mai mare pe care o are de efectuat acesta. Cererea de contopire a pedepselor va fi judecată de magistraţii Tribunalului Bucureşti tot miercuri, 19 iunie.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare