Gigi Becali nu primeşte permisie şi nici regim deschis de detenţie. Instanţa i-a retras, însă, sancţiunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Instanţa a retras sancţiunea lui Gigi Becali, dar i-a respins permisia şi regimul deschis de detenţie  FOTO Adevărul

Judecătoria Sectorului 4 a decis, joi, anularea sancţiunii disciplinare primite de Gigi Becali în penitenciar, dar i-a respins cererea de a ieşi din închisoare în permisie de cinci zile, precum şi solicitarea de efectuare a detenţiei în regim deschis.Latifundiarul din Pipera a fost condamnat la închisoare cu executare pe 20 mai 2013 în dosarul „Schimbului de terenuri cu MApN.

Finanţatorul Stelei a contestat o decizie a judecătorului delegat prin care i se interzice să muncească o lună, după ce a folosit cartela telefonică a unui alt deţinut din Penitenciarul Jilava. Asta deoarece abaterea disciplinară îl împiedică pe Becali să ceară să iasă câteva zile din închisoare, pentru a-şi vedea familia.

 „Am cinci luni şi jumătate de puşcărie. Eu vreau să merg să îmi văd familia. Eu, dacă nu aveam incidentul acesta, având purtare bună, puteam să iau regim deschis. O simplă decizie a dumneavoastră înseamnă cinci zile de libertate. Vreau să mă duc acasă să îmi văd soţia şi fetele. (…) La noi, la machedoni, doar bărbaţii merg la penitenciar, la vizite. Nu mi-am văzut soţia şi fetele de cinci luni. Nu mai ştiu cum arată“, a cerut Gigi Becali, în faţa instanţei.

Avocatul lui Becali a declarat că acesta a fost sancţionat pe nedrept, întrucât folosirea cartelei de telefon a unui alt deţinut nu era interzisă în cadrul regulamentului de ordine interioară. Mai mult, susţine avocatul Bogdan Vlad, deţinuţilor le-a fost comunicată în mod explicit schimbarea regulamentului la 8 august, adică ulterior abaterii disciplinare a lui Becali.


În august 2013,  conducerea Penitenciarului Jilava l-a sancţionat disciplinar pe Becali pentru că a folosit cartela unui deţinut pentru a telefona în afara închisorii. Sancţiunea îl poate afecta pe acesta şi la eliberarea condiţionată.


Gigi Becali, condamnat la închisoare pe 20 mai 2013

Pe 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc şi fostul şef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarceraţi în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferaţi la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanţa supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, şi una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza“, pentru dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pledoariile lui Becali în faţa magistraţilor pentru a-şi obţine libertatea

În 27 iunie, Tribunalul Bucureşti a decis, după ce a judecat cererea de contopire a pedepselor lui Becali, să îi aplice acestuia un spor de şase luni de închisoare, finanţatorul Stelei având astfel o condamnare de trei ani şi jumătate de detenţie.

Becali a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, recursul urmând să fie judecat la 1 octombrie. Decizia a fost atacată cu recurs şi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), care ceruse un spor de pedeapsă de un an, pe motiv că Becali a comis o pluralitate de infracţiuni, cu grad ridicat de pericol şi în participaţie penală cu un anturaj infracţional.

În 19 iunie, cererea lui Gigi Becali de întrerupere pentru trei luni a pedepsei de trei ani de închisoare din dosarul schimbului de terenuri cu MApN a fost respinsă de Tribunalul Bucureşti, hotărârea fiind atacată la Curtea de Apel Bucureşti, care, în 14 august, a respins recursul formulat de finanţatorul Stelei.

La 10 iulie, cererile lui Gigi Becali şi Dumitru Cioflină de schimbare a regimului de detenţie din semideschis în deschis, astfel încât să poată fi lăsaţi să iasă din penitenciar între anumite ore, au fost respinse de Judecătoria Sectorului 5, hotărârea instanţei fiind definitivă. Două zile mai târziu, o altă solicitare a lui Becali, de învoire pentru a participa la înmormântarea mătuşii sale, a fost respinsă de conducerea Penitenciarului Jilava.

Tot în iulie, Gigi Becali a vrut să se înscrie pentru admiterea la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti, însă nu a primit acordul necesar de la Arhiepiscopie, deoarece se află în detenţie, iar instituţia de învăţământ superior are numai cursuri de zi.

În 26 august, Becali a cerut transferul de la Penitenciarul Bucureşti Jilava într-o altă unitate de detenţie, însă conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a decis ca solicitarea să fie reanalizată după finalizarea dosarelor pe care acesta le are la instanţele din Capitală.

La 1 octombrie, finanţatorul Stelei a cerut Curţii de Apel Bucureşti, la judecarea recursului faţă de contopirea pedepselor, să nu mai fie chemat la instanţă timp de două luni, pentru că are probleme medicale cu spatele, magistraţii stabilind un nou termen în această cauză pentru 26 noiembrie.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată