Gheorghe Ştefan, trimis în judecată într-un nou dosar privind Poşta Română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Ştefan, fost primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru trafic de influenţă, într-un nou dosar privind fraudarea Poştei Române.

Procurorii îl acuză pe Gheorghe Ştefan că, în perioada iulie-august 2009, i-a propus omului de afaceri Marian Constantinof, trimis în judecată pentru spălare de bani şi complicitate la abuz în serviciu, ca, în schimbul unor sume de bani, să îşi folosească influenţa pe lângă reprezentanţii Companiei Naţionale Poşta Română astfel încât sucursala "Fabrica de Timbre” a companiei să le atribuie unor societăţi comerciale, controlate de omul de afaceri, contracte având ca obiect furnizarea de hârtie.

"Sumele de bani pe care le pretindea Gheorghe Ştefan urmau să provină tocmai din încasările obţinute din executarea primelor contracte. Deoarece banii i s-ar fi dat lui Gheorghe Ştefan, cheltuielile de aprovizionare cu hârtie ar fi trebuit să fie acoperite din profitul generat de următoarele contracte încheiate", susţin anchetatorii.

Ei arată că un prim pas pentru atribuirea contractelor către firmele controlate de Constantinof a fost numirea, în 8 septembrie 2009, cu sprijinul lui Ştefan, a lui Cosmin Dragoş Mihăilescu, la conducerea "Fabricii de Timbre”.

Mihăilescu, trimis şi el în judecată pentru abuz în serviciu, era un apropiat al lui Constantinof şi a avut sarcina să controleze şi să manipuleze procedurile de achiziţie publică, mai spun procurorii.

Anchetatorii arată că "Fabrica de Timbre” este o sucursală fără personalitate juridică a Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), aceasta putând achiziţiona doar hârtie care nu era produs finit, pentru executarea comenzilor venite de la centrala Poştei şi de la terţi.

"În vederea declanşării procedurilor de achiziţie era nevoie de o comandă de furnizare a hârtiei din partea centralei CNPR către sucursala «Fabrica de Timbre». Sucursala ar fi trebuit să achiziţioneze hârtie în role, să o prelucreze prin mijloace proprii şi să o transforme în produs finit (hârtie pentru imprimante matriceale)", explică procurorii în rechizitoriu.

Ei precizează că Mihai Chebac, trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, numit şi menţinut în funcţia de director al Direcţiei Dezvoltare din CNPR cu susţinerea lui Gheorghe Ştefan, a trimis către "Fabrica de Timbre” o notă de comandă pentru furnizarea unei cantităţi nejustificate de hârtie, mult mai mari decât necesarul subunităţilor poştale.

"Furnizarea acestei cantităţi de hârtie urma să facă obiectul contractelor atribuite clientelar firmelor inculpatului Marian Constantinof. Valoarea comenzii a determinat valoarea contractelor încheiate de «Fabrica de timbre» cu societăţile comerciale controlate de Marian Constantinof şi implicit, valoarea foloaselor necuvenite care ajungeau la Gheorghe Ştefan", potrivit DNA.

Procurorii mai arată că s-a constituit un circuit scriptic, fictiv în mare parte, care atesta preluarea de către "Fabrica de timbre” a cantităţii de hârtie de la societăţile comerciale ale lui Marian Constantinof şi predarea ei spre prelucrare la SC Romkuvert SRL, reprezentată de Dorin Laurian Firuti, şi el inculpat pentru abuz în serviciu.

Astfel, Firuti a confirmat recepţia pentru prelucrare a 828.413 kg de hârtie, deşi a primit doar o mică parte din această cantitate, spun anchetatorii.

"Preţul de achiziţie a hârtiei a fost mai mare decât preţul de piaţă de la acel moment şi, prin denaturarea procedurilor de achiziţie publică, sucursala „«Fabrica de Timbre» a cumpărat hârtie de la firme interpuse controlate de inculpatul Constantinof Marian şi nu de la furnizorii tradiţionali. În această manieră preţul de achiziţie în baza celor 12 contracte a fost majorat artificial cu 1.643.191 lei, sumă care constituie prejudiciu suferit de CNPR. Pentru a justifica retragerea de bani din conturile celor două societăţi, inculpatul Constantinof Marian a simulat în prealabil, prin acte atribuite unui interpus al său, împrumuturi acordate acestor firme. S-a procedat astfel pentru ascunderea adevăratei naturi a provenienţei banilor. Din sumele încasate de cele două firme, inculpatul Constantinof Marian i-a remis inculpatului Gheorghe Ştefan, în perioada noiembrie - decembrie 2009, aproximativ 230.000 de euro", mai arată DNA.

Potrivit procurorilor, ulterior, a mai fost simulată o licitaţie publică, în urma căreia a fost desemnată câştigătoare o altă societate comercială controlată de Marian Constantinof .

Valoarea totală a prejudiciului cauzat Companiei Naţionale Poşta Română este 2.215.678 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă, mai arată anchetatorii.

Procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor Gheorghe Ştefan, Cosmin-Dragoş  Mihăilescu, Mihai Chebac, Dorin-Laurian  Firuti, Romkuvert SRL şi Romkuvert IND SRL.

DNA precizează că, anterior, au fost trimise spre judecare alte şapte dosare având ca obiect infracţiuni care au determinat prejudicii în dauna Companiei Naţionale Poşta Română, în trei dintre ele fiind pronunţate decizii de condamnare definitivă.

Fostul vicepreşedinte al PDL Gheorghe Ştefan a fost condamnat în 13 ianuarie 2017, de Tribunalul Bucureşti, la trei ani de închisoare cu executare, după ce a recunoscut că a făcut trafic de influenţă şi şi-a folosit funcţia pentru a obţine ilegal bani pentru partid, în aceeaşi cauză fiind acuzat şi fostul secretar general al PDL Vasile Blaga.

Gheorghe Ştefan execută din octombrie 2016 pedeapsa de şase ani de închisoare în dosarul "Microsoft”.

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi