Ger în toată ţara până joi, cu ninsori şi viscol. Cod portocaliu de vremea rea pentru şapte judeţe până la ora 20.00. Şcolile, închise în Capitală şi în 11 judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că va fi în continuare extrem de frig în întreaga ţară. Pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi pentru Capitală se menţine codul portocaliu de ger, până în 1 martie, la ora 10.00.

INFOTRAFIC Circulaţie oprită pe A2 şi pe A4, pe 14 drumuri naţionale şi pe 47 de drumuri judeţene; 107 trenuri anulate - detalii aici

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că va fi în continuare extrem de frig în întreaga ţară. Pentru Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi pentru Capitală se menţine codul portocaliu de ger, până în 1 martie, la ora 10.00. De asemenea, miercuri, până la ora 20.00, este cod portocaliu de vreme rea pentru judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea. Şcolile rămân închise în continuare în Bucureşti şi în unsprezece judeţe, în două dintre acestea - Teleorman şi Ilfov - cursurile fiind suspendate inclusiv vineri.

Potrivit meteorologilor, se menţine avertizarea cod galben de frig în toată ţara, până joi, la ora 10.00. 

”Valul de frig va fi în intensificare, astfel că se vor înregistra temperaturi cu peste 10-15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an. Temperaturile maxime vor fi negative în toate regiunile şi va fi ger dimineaţa şi noaptea, la început cu precădere în jumătatea de nord, apoi şi în restul teritoriului, iar intensificările temporare ale vântului vor amplifica senzaţia de rece”, au anunţat meteorologii. 

Aceştia precizează, de asemenea, că se menţine, tot până joi la ora 10.00, codul portocaliu de temperaturi foarte scăzute, atât noaptea, cât şi ziua în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. 

Totodată, meteorologii au anunţat că, până miercuri la ora 23.00, este cod galben de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului şi viscol în Muntenia, Dobrogea, precum şi în jumătatea sudică a Olteniei şi a Moldovei. 

”Ninsorile vor fi local însemnate cantitativ şi se va depune strat consistent de zăpadă. Vântul se va intensifica treptat pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri (27/28 februarie) şi va avea viteze de 45…55 km/h, iar miercuri (28 februarie) în sud-est rafalele vor depăşi temporar 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea”, anunţă meterologii. 

Aeroporturi Bucureşti: 16 curse aeriene au întârzieri de până la o oră pe aeroportul Otopeni - detalii aici

Miercuri, între orele 6.00 şi 20.00, judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea sunt sub cod portocaliu de intensificări susţinute ale vântului, ninsoare puternic viscolită, zăpadă spulberată şi vizibilitate scăzută. 

”În intervalul menţionat, în judeţele Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea, vor fi intensificări susţinute ale vântului, cu rafale în general de 55-65 km/h şi local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada  spulberată şi troienită şi vizibilitatea va scădea sub 50 m”, se mai arată în avertizarea meteorologilor. 

Potrivit Ministerului Educaţiei, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, cursurile şcolare sunt suspendate integral, miercuri, în judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa,  Ialomiţa şi Olt. În acelaşi timp, suspendarea integrală a cursurilor a fost extinsă până joi, 1 martie, inclusiv, în judeţele Argeş şi Dolj, respectiv până vineri, 2 martie, inclusiv, în Capitală, în Ilfov şi în judeţul Teleorman. De asemenea, miercuri, în judeţul Giurgiu sunt închise toate unităţile de învăţământ, cu excepţia a cinci grădiniţe din municipiu, aceeaşi situaţie fiind şi în Tulcea. În judeţul Vaslui, vor fi două şcoli cu activitatea suspendată, în Vâlcea sunt patru şcoli cu activitatea suspendată miercuri, Liceul Lădeşti fiind închis în data de 1 martie, iar în Vrancea vor fi închise structuri de învăţământ.

Orele de curs vor fi recuperate, conform calendarului stabilit de fiecare unitate de învăţământ cu aprobarea inspectoratelor şcolare judeţene, respectiv a Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Pasiune transformată în business: Simona Halep își ajută tatăl în noua afacere. Domeniul surprinzător ales de Stere Halep
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Provocările rusești la adresa NATO, analizate de un cunoscut profesor: „În 2015, Turcia a doborât un avion rusesc, iar Rusia nu a atacat”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor