Georgian Popescu, ultimul boxer român care a punctat la Olimpiadă

A simţit tăria încleştărilor olimpice, dar şi-a păstrat modestia, demonstrând că boxul şlefuieşte nu doar campioni, ci şi caractere.

O privire încruntată, un pumn încleştat, nervozitatea unui puşti care nu se dădea învins... Este imaginea din urmă cu mai bine de 12 ani a campionului naţional de box Georgian Popescu. „Eram aşa... mai bătăuş pe stradă şi am fost îndemnat să mă duc către box. Apoi mi-a plăcut foarte mult şi aici am rămas. Avem vreo 12 ani când am venit pentru prima dată la sală, era dărăpănată, nu era ca acum... Printre sportivi era Sandu Vasile, antrenor era maestrul Titi Tudor, ca şi acum...“, îşi aminteşte Georgian Popescu. 

A avut parte de o familie foarte iubitoare, foarte înţelegătoare, care l-a susţinut tot timpul, şi a păşit spre performanţă. „Am plecat cu fotbal, lupte, judo şi am ajuns aici. În toate m-au susţinut. Îmi aduc aminte că mama se ducea şi se ruga de antrenor la fotbal când vedea că mă ţinea copil de mingii, se ruga să-mi dea şi mie un echipament, un tricou, să fiu mândru. Mama a fost alături de mine tot timpul. Acum, de când m-am căsătorit, soţia îmi stă alături, mă susţine“, spune boxerul, care  deţine cinci cupe ale României, din 2004 până în 2009, este de trei ori campion naţional, în 2006, 2008 şi 2009, şi are în palmares un loc cinci la olimpiadă, la categoria 60 de kilograme.

Această performaţă i-a atras un val de simpatie. „Oamenii mă iubesc şi când am fost la Olimpiadă vorbeam pe messenger şi mi se spunea că toată lumea mă iubeşte, mă susţine... Directorul Comitetului Olimpic a stat în tribună şi-mi făcea galerie. Vă daţi seama ce înseamnă ca directorul Comitetului Olimpic să ţipe la tine şi să te încurajeze...“, mărturişeşte Georgian.

În ring trebuie să munceşti
Pentru el, boxul e un sport foarte plăcut, dar şi unul greu. „Câteodată e greu să te urci în ring şi vezi că trebuie să ai resurse, că trebuie să dai mai mult. Omul nu ştie niciodată care este rezistenţa lui şi forţa lui şi tot dă mai mult şi de aceea se doboară record după record. Aşa e şi în ring, trebuie să munceşti şi, dacă ai voinţă, reuşeşti. Dacă îţi place boxul, e uşor, e şi distractiv, e un sport ideal pentru mine, din acest motiv l-am ales“, declară Georgian Popescu, pentru care sala de box este o a doua casă, beneficiind de tot suportul făuritorului de talente, maestrul Titi Tudor.

„Am primit dragoste, am primit de toate. Mai ales maestrul Titi m-a ajutat, mi-a dat şi bani, ne dădea de la el... Poate că eram un nimeni la început, e mai greu să fii băgat în seamă, dar aşa e el, lasă o impresie bună... Mă vedea amărât, îmi lua o pereche de adidaşi... aşa am trecut prin toate“, spune, emoţionat, Georgian.


Profil
NĂSCUT
20 octombrie 1984, Ploieşti

STUDII
Liceu seral, clasa a XI-a

EXPERIENŢĂ
Parctică boxul de 12 ani

FAMILIE
Căsătorit, are un copil în vârstă de trei ani

Întrebări şi răspunsuri
Ce aştepţi de la viitor?
Aştept să fim puţin mai ajutaţi, se simte criza şi la noi, e foarte greu. Trebuie să fim ajutaţi toţi sportivii, nu numai eu, şi nu vorbesc doar de box.

E greu să faci categoria?
Eu m-am chinuit un an de zile să stau în aceeaşi categorie, mâncând printre firimituri de pâine, dacă le mâncam şi pe alea...

La ce categorie te pregăteşti?
Acum m-am ridicat şi am făcut categoria la 69 de kilograme, aşa doresc antrenorii în acest moment.
   
Ce le transmiţi copiilor?
Nu le spun eu că boxul este frumos, ci le spun să vină la sală să se convingă singuri cum este boxul, cu e atmosfera.


Ce-i place
Îmi place viaţa pe care o am alături de soţia mea, îmi place vara, ca anotimp, şi îmi place să fie atmosferă plăcută în jurul meu. Vara îmi place să merg la ştrand şi în ultima vreme am început să o iau pe urmele lui Adrian Diaconu şi merg la peşte.

Ce nu-i place
De obicei nu mă simt bine atunci când e o atmosferă urâtă, nu-mi plac certurile. Eu sunt un tip mai retras şi nu-mi place să fiu înconjurat de o atmosferă negativă. Şi nu-mi plac oamenii care sunt neserioşi, dar asta deranjează cam pe oricine.