George Maior şi-a prezentat scrisorile de acreditare la Casa Albă. Familia Maior s-a fotografiat cu preşedintele Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, şi-a prezentat, joi, scrisorile de acreditare preşedintelui Barack Obama, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Casa Albă, informează ambasada României în SUA.

Ambasadorul George Cristian Maior a menţionat importanţa Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii pentru relaţiile dintre cele două ţări şi relevanţa sa în planul stabilităţii şi securităţii regionale.
“Parteneriatul Strategic este un pilon de bază pentru politica externă şi de securitate a României. Sprijinul SUA a ajutat România pe drumul democratizării, al respectării drepturilor omului şi statului de drept, făcând din ţara noastră un model pentru ţările din regiune”, a precizat ambasadorul George Cristian Maior, subliniind totodată că România reprezintă o insulă de stabilitate pentru flancul estic al Alianţei Nord Atlantice.

De asemenea, în mesajul transmis preşedintelui Barack Obama, ambasadorul George Cristian Maior a prezentat priorităţile mandatului, cu accent pe dezvoltarea cooperării în domeniul securităţii, întărirea dimensiunii economice şi a schimburilor comerciale, încurajarea investiţiilor şi a transferului de tehnologie, consolidarea securităţii energetice, precum şi intensificarea cooperării în domeniul educaţiei şi inovaţiei.

“România are un angajament ferm pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri, vital pentru atragerea investiţiilor americane şi creşterea schimburilor comerciale”, a apreciat ambasadorul George Cristian Maior.

La ceremonia de la Casa Albă, ambasadorul George Cristian Maior a fost însoţit de soţia sa şi cei doi copii.

Fostul director al Serviciului Român de Informaţii (SRI) SRI George Maior a fost propus, la sfârşitul lunii aprilie, pentru postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în SUA, decretul de numire fiind semnat de preşedintele Klaus Iohannis la 29 iunie.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”