Gabriela Firea, audiată la Parchetul General după ce medierea cu Traian Băsescu a eşuat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu şi Gabriela Firea

Gabriela Firea a fost vineri la Parchetul General, fiind audiată de procurori după ce medierea cu fostul preşedinte Traian Băsescu a eşuat.

Gabriela Firea a stat mai bine de o oră în sediul Parchetul General, declarând la ieşire că acum lasă instituţiile statului să spună ultimul cuvânt în acest dosar.

„De acum las instituţiile statului să îşi spună ultimul cuvânt în acest dosar. Astăzi, avocaţii domnului Băsescu mi-au pus mai multe întrebări, dat le-am răspuns, ei şi-au făcut treaba, chiar dacă unele întrebări au conţinut unele tachinări”, a spus Firea după audieri.

Întrebată dacă în timpul medierii s-a întâlnit cu fostul preşedinte, aceasta a răspuns „în timpul medierii nu m-am întâlnit cu domnul Băsescu, doar cu doamna mediator”.

Avocatul acesteia, Lucian Bolcaş, a declarat că procurorul de caz va decide asupra paşilor următori.

Procurorul general interimar al Parchetului General, Bogdan Licu, declara, în februarie, că se va redeschide urmărirea penală în dosarul "Firea - Băsescu", după ce medierea între părţi a eşuat.

Gabriela Firea a depus, în 16 aprilie 2014, o plângere în care îl acuză pe Traian Băsescu, atunci peşedinte al României, de ameninţare şi şantaj, după declaraţii făcute de acesta la emisiuni televizate.

În denunţul depus împotriva lui Traian Băsescu se arată: "Într-un interviu la postul de televiziune Realitatea TV, difuzat în seara zilei 13.04.2014, în cadrul emisiunii "Jocuri de putere", referindu-se la activitatea parlamentară a d-nei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalităţii achiziţiei terenurilor din zona comunei Nana, judeţul Călăraşi, a afirmat: "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă... Nu-i atentă... Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele".  

Pe aceeaşi temă:

Procurorul general interimar: S-a redeschis urmărirea penală în dosarul Băsescu- Firea, după ce medierea a eşuat

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul