Gabriel Oprea: Tiberiu Niţu a avut coloană în baza protocolului semnat de specialişti, are „misiuni importante“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministrul de Interne Gabriel Oprea a declarat sâmbătă că Tiberiu Niţu a beneficiat de coloană oficială ca urmare a unui protocol încheiat între MAI şi Parchetul General şi semnat de ''specialişti'', afirmând că procurorul general are ''anumite misiuni importante''.

"Este un protocol între cele două instituţii partenere, Ministerul de Interne lucrează cu Parchetul General. Procurorul general are rang de ministru şi toţi din conducerea Ministerului de Interne, toţi specialiştii au semnat şi au făcut, ca specialişti, acest protocol, având în vedere că, în anumite condiţii, are anumite misiuni importante'', a declarat Oprea, la Braşov.

El a afirmat, cu privire la acuzaţiile care îi sunt aduse, că îşi va dovedi nevinovăţia, precizând că are "încredere în justiţie'' şi că "orice reclamaţie trebuie cercetată".

Liderul UNPR nu a precizat dacă se va prezenta la audierile de la Comisia Juridică. "Am avocat, voi vedea dacă voi merge sau nu", a spus Oprea.

Procurorul General Tiberiu Niţu a precizat, joi, într-un comunicat trimis MEDIAFAX, că a beneficiat "doar de măsurile de protecţie prevăzute de lege, proporţional cu riscurile şi responsabilităţile acestei funcţii."

El a susţinut că activitatea lui "nu este afectată, nu este influenţată sau perturbată de demersurile judiciare desfăşurate în vederea clarificării depline a acestei situaţii" şi a precizat că îşi asumă "obligaţia de rezervă" ce îi revine "în raport cu activitatea desfăşurată în acest sens". Niţu a mai declarat că a făcut aceste precizări în contextul în care în spaţiul public au apărut "comentarii" la adresa lui, adăugând că în "întreaga" sa carieră de magistrat, precum şi în funcţia de procuror general, a fost "permanent preocupat de respectarea legii şi a normelor deontologice."

DNA a cerut luni aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne şi senatorului Gabriel Oprea, acuzat de abuz în serviciu, pentru însoţirea deplasărilor sale de echipaje ale Poliţiei Rutiere, serviciu de care ar fi beneficiat ilegal şi procurorul general Tiberiu Niţu în baza unui protocol.

Potrivit DNA, Oprea se face vinovat de două infracţiuni de abuz în serviciu, una constând în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate în perioada în care era ministru cu echipaje ale Poliţiei Rutiere, iar cealaltă constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Niţu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliţiei Rutiere.

"În condiţiile în care procurorul general nu era îndreptăţit să beneficieze de însoţire cu echipaje ale poliţiei rutiere potrivit prevederilor H.G. nr. 1.391/2006, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime şi un prejudiciu material Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti, precum şi un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", susţine DNA.

Procurorul general, Tiberiu Niţu, a fost miercuri, la Ministerul Justiţiei, pentru a discuta cu ministrul Raluca Prună despre acuzaţiile ce i se aduc în dosarul Oprea, el refuzând să facă "speculaţii" legate de o eventuală demisie sau revocare a sa din funcţie.

Întrevederea a survenit după ce ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a declarat, după şedinţa de Guvern de miercuri, că va avea în cursul zilei o discuţie cu procurorul general Tiberiu Niţu privind acuzaţiile care i se aduc în dosarul Oprea, ea afirmând că nu exclude nicio variantă în ceea ce îl priveşte.

"Discut astăzi cu procurorul general, îmi termin analiza", a spus Prună, într-o conferinţă de presă susţinută la Guvern, refuzând să se pronunţe la acel moment în ceea ce îl priveşte pe Niţu.

 ''Nu exclud absolut niciun fel de variantă'', a răspuns ea, la insistenţele presei, întrebată despre o posibilă revocare a procurorului general.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele