Funeriu: "Efectele în ceea ce priveşte plagiatul sunt grave în tot sistemul educaţional"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru Daniel Funeriu a declarat luni că efectele în ceea ce priveşte plagiatul sunt grave în tot sistemul educaţional, iar standardele pentru ocuparea posturilor de conferenţiar şi profesor universitar trebuie să rămână ridicate, din respect pentru "oamenii de calitate".

"Noul ministrul al Educaţiei (Ioan Mang - n.r.) trebuie să ofere o explicaţie. În faţa acestor acuzaţii repetate (de plagiat - n.r.), domnul ministru are obligaţia să ofere o explicaţie în faţa comunităţii ştiintifice din România şi să tragă concluziile politice pe care el le consideră potrivite. Mai mult, Ministerul Educatiei trebuie să fie cea mai credibilă instituţie din România", a adăugat fostul ministru.

Reacţia lui Funeriu vine pe fondul scandalului de plagiat care îl are în centru pe noul ministru al Educaţiei, dar şi după ce premierul Victor Ponta a declarat, luni, că nu va mai accepta ca aceia care îl consiliază pe preşedintele Traian Băsescu şi care sunt, în general, foşti miniştri "foarte frustraţi" că nu mai sunt în ministerele pe care le-au condus, să-i mai atace pe miniştrii în funcţie.

Ponta i-a acuzat pe foştii miniştri PDL Daniel Funeriu şi Cătălin Baba de faptul că au creat acest haos în Educaţie. "O să-i spun preşedintelui că nu voi accepta de acum încolo ca cei care îl consiliază pe domnia sa - în general cei foarte frustraţi că nu mai sunt în ministerele pe care le-au condus până acum - să îi atace pe miniştrii în funcţie. Păi ce-ar însemna acuma să le spun şi eu miniştrilor toată ziua să-l atace pe domnul Băsescu?", a spus Ponta.

Premierul a precizat că normalitatea în funcţionarea instituţiilor statului este atunci când consilierii îl consiliază pe preşedinte, iar miniştrii conduc ministerele sub conducerea premierului.

În replică, Funeriu spune că el, în calitate de fost ministru care a promovat o lege "care a credibilizat învăţământul din România şi o lege antipalgiat foarte clară şi severă", trebuie să se pronunţe când este vorba despre un astfel de subiect.

"În calitate de cercetător şi de fost ministru care a promovat atât o lege a educaţiei care a credibilizat învăţământul din România, cât şi o lege antiplagiat foarte clară și severă, nu am dreptul să nu îmi exprim punctele de vedere în spaţiul public acum şi în viitor. Nu pot să fiu complice la ceea ce se petrece acum la vârful Ministerului Educaţiei prin desemnarea domnului Mang. Efectele sunt grave în ceea ce priveste plagiatul în tot sistemul educaţional. Domnul prim-ministru a fost neinspirat să mă întrerupă când tac", afirmă Funeriu.

Fostul ministru al Educaţiei i-a sugerat totodată premierului să nu scadă standardele în învăţământul universitar.

"Îi pot sugera, de exemplu, să nu blocheze învăţământul profesional, aşa cum l-am reclădit, şi să aprobe urgent cifra de şcolarizare. De asemenea, îi solicit să nu scadă standardele pentru ocuparea posturilor de conferenţiar şi profesor universitar, dacă are respect pentru oamenii de calitate", a conchis Funeriu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele