Fundaţia Augusta vs. Universitatea Tibiscus

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondatorii şi rectorul se luptă pentru patrimoniul primei universităţi private. Augusta Anca a fost pensionată abuziv de rectorul Cornel Haranguş. Aurel Anca a sigilat abuziv biroul rectorului.

Bătălia se dă între rectorul Universităţii Tibiscus, Cornel Haranguş, şi fondatorii instituţiei de învăţământ, familia Anca. În acest moment Augusta Anca susţine că a fost pensionată abuziv, fiindu-i sigilat biroul.

Rivalul ei, rectorul, nu poate să intre nici el, de ieri, în biroul său, după o contraofensivă a familiei Anca, care i-a sigilat accesul la birourile rectoratului.

Miza scandalului este patrimoniul instituţiei, estimat la patru milioane de euro. „Trei etaje ale clădirii de pe strada Daliei, o cantină în Complexul Studenţesc, aproximativ 10 hectare de teren la Dumbrăviţa şi apartamente la Sasca”, a explicat rectorul.

Bunurile au fost donate de Fundaţia Augusta când aveau o valoare mult mai mică şi erau necesare pentru ca instituţia de învăţământ să poată fi acreditată. 

În acest an, directorul general al fundaţiei,  Augusta Anca, a fost înlăturat de la conducerea universităţii de către Senat. Ea era director general administrativ, iar reprezentanţii senatorului au hotărât să o scoată la pensie.

Deoarece Augusta Anca este profesor de istorie, însă nu este cadru didactic universitar, nu a reuşit să ajungă rector în locul lui Cornel Haranguş. Asta deoarece legislaţia actuală stipulează că numai conferenţiarii şi profesorii universitari pot fi rectori. „Ca reacţie, Augusta Anca a încercat să mă demită din funcţia de rector.

Însă nu are acest drept. Eu sunt numit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în această funcţie. Numai ei pot să mă demită din funcţie”, a mai declarat rectorul Cornel Haranguş, care este şi preşedintele senatului Universităţii Tibiscus.

Puciul împotriva Augustei


Aurel Anca, soţul Augustei Anca şi decan al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Tibiscus, susţine că „un grup de presiune” din cadrul Senatului Universităţii Tibiscus au pus la cale, cu sânge rece, preluarea patrimoniului. „Totul a început în 2005, când grupul de presiune din senat a modificat ilegal carta Universităţii şi a eliminat toate paragrafele care se referă la fondatori”, a spus Aurel Anca.

Puciul a culminat cu pensionarea Augustei Anca. „Avem patru procese pe rol. Aşteptăm rezultatul”, precizează rectorul Haranguş. Ultima bătălie s-a consumat, vineri dimineaţa, când familia Anca i-a blocat accesul rectorului Haranguş la etajul întâi al clădirii de pe strada Daliei, unde se află birourile rectoratului. „Uşa a fost sigilată şi păzită de bodyguarzi, iar încuietoarea a fost schimbată”, a spus Haranguş.

Avocatul rectoratului susţine că blocarea accesului în incintă este ilegală. „Doar instituţiile statului pot să aplice sigilii. Este un abuz care împiedică buna funcţionare a instituţiei. Ne vom adresa instanţei”, a spus avocatul Adrian Fanu-Moca.

Mai multe pentru tine:
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Furia unei românce care își ia la serviciu mâncare la pachet. „A deschis caserola, a luat pieptul și a pus-o înapoi în frigider”
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!