Fumatul, interzis de 60 de ani în comuna Boiţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu de proporţii, în care au ars 73 de gospodării, a făcut ca, încă din anul 1948, să nu se mai fumeze pe străzile localităţii. „Fumatul prin comună este strict oprit!“ Acesta este mesajul care îi întâmpină pe toţi cei care trec prin localitatea sibiană Boiţa, aflată la intrarea pe Defileul Oltului.

Totul a pornit în 1948, după ce un incendiu devastator a ras de pe faţa pământului aproape 80 de gospodării din comună Boiţa. Bătrânii satului îşi amintesc şi acum isprava unui copil lăsat nesupravegheat de părinţi, care a dus la interzicerea fumatului în localitate.

„În acea vreme, treceau trupele româneşti şi sovietice prin localitate, iar copilul a văzut cum soldaţii îşi făceau porumb copt. A adunat paie şi le-a dat foc. Apoi a mers şi a spus mamei că a făcut şi el un foc, exact ca militarii sovietici, dar femeia nu i-a dat atenţie", îşi aminteşte Ion Drăguş, un localnic de 88 de ani. Focul s-a întins rapid, înteţit de vântul care sufla cu putere. Toate casele de pe strada Tălmăcel au ars.

„Au fost familii care şi-au văzut agoniseala de o viaţă transformată în cenuşă şi care şi-au privit rudele cum piereau în flăcările necruţătoare. A fost iadul pe pământ. O femeie ce născuse în noaptea dinaintea incendiului a pierit alături de pruncul abia venit pe lume", povesteşte bătrânul.

Avertismente stradale

Efectul incendiului în care au fost mistuite 73 de gospodării a fost motivul pentru care primarul de atunci a pus în aplicare o hotărâre adoptată de adunarea obştească, un fel de Consiliu Local al zilelor noastre, decizie păstrată până astăzi. Tăbliţele, pe care scrie „Fumatul prin comună este strict oprit!", au fost montate pe clădiri, iar sătenilor le era interzis să fumeze în
localitate.

„Pe acea vreme, nu erau consilieri locali, erau juraţi. Când bătea vântul cu putere, verificau fiecare curte, dacă are ciubărul cu apă pregătit, în caz de incendiu", spune Ion Drăguş. Nicolae Mohor, actualul primar, susţine că se gândeşte foarte serios ca, pe viitor, o astfel de hotărâre să fie introdusă pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local. „Vrem să consultăm populaţia în prealabil şi să analizăm bine chestiunea", declară edilul.

Suduiala bătrânilor

Oficial s-a renunţat la interdicţie pe vremea comunismului, în anii '60, după ce Boiţa a fost anexată localităţii Tălmaciu. Cine crede însă că poate merge nestingherit prin Boiţa cu ţigara aprinsă în colţul gurii se înşală amarnic. „Eu, dacă văd pe cineva fumând pe stradă, îi atrag imediat atenţia. Din păcate, numai noi, bătrânii, conştientizăm tragedia de acum 60 de ani", spune Ioan Neghină (62 de ani).

Cei mai înverşunaţi duşmani ai deciziei de interzicere a fumatului sunt chiar urmaşii celor care au rămas fără nimic în 1948. Generaţia tânără priveşte mai mult ca pe o glumă decizia respectată cu sfinţenie de locuitori timp de zeci de ani în Boiţa. „Este o absurditate să nu te lase să fumezi în comună. Ce a fost atunci a trecut", este de părere Tichirel Robert (30 de ani).

„Întrebaţi-i pe alţii"

Copilul din cauza căruia au ars zecile de case din comună are acum 75 de ani. El nu vrea să-şi amintească păţania din copilărie. Lacrimile care-i şiroiesc pe faţa zbărcită de trecerea timpului îl trădează însă, în lipsa cuvintelor. „Nu-mi amintesc nimic. A fost foc, dar nu mai ştiu nimic. Întrebaţi-i pe alţii, nu pe mine", spune Nicolae Grecu.

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”