FOTO Victimele închisorii Piteşti,din nou în celulă
0Supravieţuitorii „Experimentului Piteşti“ au revăzut încăperile în care au fost torturaţi la aproape 60 de ani de când au scăpat din închisoare. Victimele au povestit dramele prin care au trecut în puşcăria din Piteşti, „cea mai cumplită barbarie a lumii contemporane“, cum o numea scriitorul Alexandr Soljeniţîn.
Zeci de foşti deţinuţi politic din ţară şi din Republica Moldova s-au întâlnit la sfârşit de săptămână, la Piteşti, în cadrul celei de-a zecea ediţii a Simpozionului „Experimentul Piteşti". Alături de ei, profesori de istorie, oameni de cultură şi studenţi au venit să asculte din gura victimelor comunismului poveştile de viaţă care depăşesc, de multe ori, limita posibilului. După deschiderea care a avut loc vineri în sala Primăriei, oaspeţii au mers să vadă puşcăria de la Piteşti, loc care încă mai păstrează în ziduri şi în aerul greu diperarea celor care au populat-o ani la rând.
S-au reîntors la locul terorii
„În 1949, închisoarea din Piteşti era cea mai modernă din România. La scurt timp însă devine o închisoare de maximă securitate pentru regimul comunist, unde s-a făcut «Experimentul Piteşti». Aici s-a aplicat un experiment psihologic de tortură sufletească, mai mult decât a trupului. Ca model, ea se regăseşte în SUA şi în Canada, este de tip carceral", explică Remus Petre Cârstea, muzeograf, coautor al volumului „Martiri argeşeni şi musceleni".
Multe cărţi de istorie descriu închisoarea ca pe un loc mai aprig decât iadul, unde sute de studenţi au fost aduşi şi torturaţi pentru a-şi schimba concepţiile şi a deveni susţinători fervenţi ai regimului. La intrarea în actuala clădire, ploieşteanul Tache Rodas stă pe gânduri. Să facă pasul sau să nu-l facă? Are 87 de ani, din care 17 şi i-a petrecut în temniţă şi este printre ultimii în viaţă care au trăit pe propria piele „Experimentul". Şi-a zis că nu poate muri până nu vine să revadă locul terorii din tinereţe. A fost arestat când era student, pentru frăţie de cruce. La Piteşti a fost adus pentru reeducare, după ce trecuse prin mai multe puşcării din ţară. A stat aici între anii 1949 şi 1951.
Bătut pentru un cântec
„M-a adus de la canal aici. Nu pot să uit torturile la care am fost supus. Ne puneau în genunchi şi ne băteau în cap cu funiile groase. Îmi dădeau pe rând, când unul, când altul. Mă rugam de ei, «Nu mai daţi pe cap că înnebunesc!». «Să înnebuneşti!», ţipau torţionarii", îşi aminteşte, cu lacrimi în ochi, bătrânul. Pe cei întemniţaţi nu-i dureau numai loviturile, ci şi sufletul. Vedeau cum li se comit nedreptăţi, cum vorbele le sunt întoarse împotrivă. Una dintre figurile emblematice ale terorii pentru Tache Rodas este cea a lui Eugen Ţurcanu. Acesta fusese infiltrat printre cei încarceraţi, făcând parte din planul închisorii de a-i reeduca pe studenţii „obraznici".
„Într-o zi vine Ţurcanu relaxat şi ne pune pe toţi să-i cântăm. A venit şi la mine. Eu i-am zis: «Domn' Ţurcanu, eu sunt afon, n-am voce să cânt». «Să cânţi!», a insistat. Şi ce mi-a venit, fără să mă gândesc: «Te aştept p-acelaşi drum de altădată, Ca tu să înţelegi că n-am uitat, În calea visului pierdut, Să-l mai revăd, să-l mai sărut"». Asta am cântat. «A? Să-l revezi?! Pe cine aştepţi, mă?» m-a întrebat, şi s-a pus să mă bată până n-am mai ştiut de mine", povesteşte supravieţuitorul. Cumplita reeducare de la Piteşti, sub conducerea lui Ţurcanu, avea să dureze până la transferarea acestuia la Penitenciarul Gherla, în septembrie 1951.
N-a putut sta în „Neagra"
Printre amintirile care-i rod şi acum sufletul lui Tache Rodas se numără înfometarea repetată, precum şi „Neagra" - celula de pedeapsă. Acum, după ani, când a intrat în această cameră, sângele i-a îngheţat în vene şi a strigat: „Nu mai vreau aici!" şi a ieşit în holul puşcăriei.
„La «Neagra» cea mai mare pedeapsă era de trei zile, mai mult nu puteai rezista. Acolo ţi se dădea doar apă, nimic altceva, era întuneric, frig şi nu puteai să-ţi faci nevoile decât acolo", îşi aminteşte Tache Rodas, care recunoaşte că de atunci a rămas cu insomnii şi cu amintiri care-l vor urmări până va închide, pentru ultima dată, ochii.
"Torţionarul Eugen Ţurcanu m-a pus să cânt un cântecşi pe urmă m-a bătut până n-am mai ştiut de mine."
Tache Rodas fost deţinut
"Ne puneau în genunchi şi ne băteau în cap cu funiile groase.Îmi dădeau pe rând, să nu obosească."
Tache Rodas fost deţinut
Scurt istoric al Închisorii Piteşti
Închisoarea din Piteşti a funcţionat între anii 1948 şi 1970. Ea a fost concepută pentru copii şi persoane adulte, cu capelă, spital, grupuri de reintegrare socioprofesională. În 1949 însă a fost transformată într-un loc al disperării, „ca model, ea regăsindu-se în SUA şi în Canada, în închisorile de tip carceral", cum explică muzeograful Remus Petre Cârstea. Aici s-a aplicat un experiment psihologic de tortură, numit „Experimentul Piteşti". Deţinuţii, în mare parte studenţi, erau torturaţi până renunţau la convingerile anticomuniste. „Experimentul Piteşti" s-a desfăşurat între 1949 şi 1952 şi s-a încheiat în 1955, cu procesul torţionarilor. Penitenciarul, care a fost închis în 1970, avea o capacitate de 250 de locuri. Acum, clădirea este declarată monument istoric, dar se află în patrimoniul a patru societăţi: Argecom, Conarg, Betarm şi Simeco.
Lumânări aprinse la monumentul victimelor comunismului
Aristide Ionescu, în faţa monumentului Foto: Raluca Nicula
După simpozion, participanţii au aprins o lumânare pentru victimele comunismului din toată ţara. Momentul a fost precedat de o slujbă de pomenire la crucea şi monumentul ridicate de Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politic, filiala Argeş şi Fundaţia „Memoria", în amintirea celor care au decedat între 1945 şi 1989. Printre cei care au pus umărul la acest loc de pelerinaj se numără şi Aristide Ionescu, fost deţinut politic. El a stat în închisoarea de la Piteşti 4 ani, 3 luni şi 20 de zile, pentru că a trimis provizii grupului de partizani din munţii Arnota.
Revolta din închisoare
Alţi doi piteşteni au retrăit momentele de groază din închisorile comuniste. Dumitru Ion, 90 de ani, a fost arestat şi el la 5 mai 1947, alături de toate conducerile Partidului Ţărănist din câteva judeţe. „Era ora 18.00 când au venit la mine şi mi-au spus că trebuie să dau o declaraţie. M-au luat şi m-au adus la închisoare, unde am stat un an şi două luni. Eram circa 600 de deţinuţi, majoritatea membri PNŢ - Maniu", povesteşte Dumitru Ion. Omul îşi aminteşte cum în puşcăria de la Piteşti a avut loc o revoltă.
„Era luna iunie şi o căldură infernală în închisoare şi nu aveam apă că se defectase instalaţia. Credeţi-mă, ne uitam la urină să bem, aşa ne era de sete. În a treia zi, ne-au adus şi o mâncare groaznică. Şi atunci n-am mai suportat. Am răsturnat cazanul şi erau caraliii, ne-am repezit la ei. Nu i-am bătut, decât i-am dat afară din închisoare şi am vrut să ieşim, dar venise o companie cu mitraliere în poziţie de tragere, la câţiva metri de puşcărie. Un coleg ne-a spus: «Mă, nu ieşiţi, că vă omoară!». N-am ieşit. Până la urmă au venit oficialităţile comuniste din oraş şi ne-au zis să nu mai facem gălăgie că ne aduc apă, două cisterne, cu pompierii. Şi ne-au adus. 39 de inşi am fost notaţi, după două săptămâni ne-au dus la Aiud, acolo unde eu am stat opt luni. În vagonul-dubă cu care am fost transportaţi stăteam toţi lipiţi, în picioare. Atunci ne-a murit un coleg".
Loviţi peste testicule
Stelian Rădulescu (arestat la 4 august 1949), un alt piteştean care a făcut puşcărie la Piteşti, şi-a adus aminte cele mai groaznice torturi. „Te dezbrăca şi cu creionul te bătea pe testicule sau îţi punea un costum de judokan, cu elastice la mâini, gât şi picioare, şi-ţi băga o pisică în sân sau îţi prindeau degetele în uşi. Am avut un coleg, Ionică Cristea, care aşa a rămas olog", povesteşte bătrânul.