FOTO Indicatoarele, un pericol pe autostrada A3: ordinea localităţilor a fost inversată, iar Braşov, înlocuit cu Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Indicatoarele rutiere sunt extrem de importante când vorbim de siguranţa traficului pe şosele, plasarea greşită a acestora sau afişarea unui conţinut necorespunzător realităţii putând duce la comportamente imprevizibile, chiar periculoase din partea şoferilor.

„Inconsecvenţa semnalizării localităţilor generează confuzie şi cauzează comportamente imprevizibile, chiar periculoase, din partea şoferilor.

Nu de puţine ori am văzut manevre de întoarcere la limita legii, mers în marşarier pe drumurile naţionale şi autostrăzi (sau chiar condusul pe contrasens) şi viraje luate din scurt (evitând încadrarea greşită pe benzi şi bretele)”, arată Asociaţia Pro Infrastructură.

Potrivit acesteia, pe sectorul inaugurat în 12 decembrie 2018 pe Autostrada A3 între Iernut şi Aeroport Târgu Mureş, la 3 km de ieşirea de pe autostradă din nodul Ungheni, cei care se deplasează spre Târgu Mureş pot vedea un panou unde sunt menţionate comuna Sînpaul şi oraşul Ungheni.

„Trecem peste amatorismul din indicatorul 2, unde ordinea celor două localităţi a fost inversată, şi ajungem la al treilea. Aici Sînpaul dispare complet şi apare în loc Turda. Mai înaintăm şi observăm cu stupoare că dispare şi oraşul Braşov, fiind înlocuit de Bacău! Spre uşurarea noastră, acesta este ultimul panou, nemaiexistând posibilitatea de a crea şi mai multă confuzie”, semnalează Asociaţia.

Situaţia prezentată este uzuală pe drumurile din România şi provoacă de cele mai multe ori derută, mai ales celor nefamiliarizaţi cu zona respectivă. 

„Deseori şoferii cred că au ratat ieşirea corectă pentru că nu mai văd localitatea urmărită şi încearcă să întoarcă neregulamentar.

Solicităm specialiştilor în siguranţa circulaţiei din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să trateze cu mai multă responsabilitate şi inteligenţă proiectele de semnalizare rutieră”, încheie reprezentanţii Asociaţiei.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată