FOTO Fiscul scoate la licitaţie mai multe apartamente dintr-un bloc confiscat lui Marian Iancu în dosarul RAFO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiscul scoate la licitaţie mai multe apartamente situate într-un bloc din Bucureşti, chiar lângă Parcul Herăstrău, care i-a fost confiscat omului de afaceri Marian Iancu, în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani „RAFO“, în care a fost condamnat în octombrie 2014 la 12 ani de închisoare.

Apartamentele din blocul nou-construit situat pe Intrarea Catedrei din Bucureşti sunt scoase la vânzare cu o reducere de 25% faţă de preţul de evaluare, astfel că preţurile de pornire sunt cuprinse între 267.051 lei şi 777.168 de lei (59.000 de euro şi 172.000 de euro). Pentru vânzarea celor 17 apartamente, Fiscul organizează două licitaţii, una pe 14 iulie (pentru nouă apartamente) şi alta pe 18 iulie (pentru opt apartamente). 

Astfel, în licitaţia de joi, 14 iulie, Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) vrea să vândă nouă apartemente din blocul de pe Intrarea Catedrei. De exemplu, un apartament de la etajul al treilea, compus din trei camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 82,47 metri pătraţi, este scos la licitaţie la un preţ de pornire de 641.284 de lei (142.000 de euro). Tot atunci, Fiscul vrea să vândă o garsonieră de 49 de metri pătraţi, cu un preţ de pornire de 267.051 de lei (59.000 de euro).  

Cea de-a doua licitaţie, în care ANAF vrea să vândă alte opt apartamente din acelaşi bloc din zona Herăstrău, are loc patru zile mai târziu, la 18 iulie. În cadrul acestei licitaţii este scos la vânzare şi cel mai scump apartament din bloc – la mansardă, compus din patru camere şi dependinţe, cu o suprafaţă utilă de 138,25 metri pătraţi  - 774.168 de lei (172.000 de euro). 

ANAF precizează că aceste apartamente au intrat în proprietatea privată a statului ca urmare a valorificării sentinţelor penale. Potrivit informaţiilor de pe portalul ANAF, apartamentele din blocul de pe Intrarea Catedrei au intrat în proprietatea privată a statului, prin confiscare, în anul 2015, în urma deciziei Curţii de Apel Bucureşti din Dosarul 1207/14.10.2014, adică dosarul „RAFO“, în care omul de afaceri Marian Iancu a fost condamnat la 12 ani de închisoare. 

Omul de afaceri Marian Iancu a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, în octombrie 2014, la 12 ani de închisoare în dosarul de evaziune fiscală şi spălare de bani „RAFO“, după un proces care a durat opt ani. Curtea de Apel Bucureşti a mărit atunci cu doi ani pedeapsa primită de Iancu, în urma judecării cauzei la Tribunalul Bucureşti.

Trimişi în judecată în 2006, Alexandru Marian Iancu, Constantin Mărgărit, Octavian Iancu, Gheorghiţă Iancu, Marius Turică, Silviu Neacşu, Akaroglu Cuneyt, Elenkalan Hayrettin şi Basaran Kadri Mazhar au fost judecaţi pentru evaziune fiscală, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi spălare de bani.

În iunie 2015, Marian Iancu, aflat în închisoare, a mai fost condamnat pentru 14 ani de închisoare, în dosarul „CAROM“, fiind acuzat alături de omul de afaceri ovidiu tender de înşelăciune şi spălare de bani.

FOTO: ANAF

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare