FOTO Comerţul cu drapele, salvarea celor săraci din Piaţa Universităţii. "Un steag pentru un card de memorie?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa Universităţii a devenit un vad propice pentru comercianţii ambulanţi cu iniţiativă. Înfloritor a devenit şi comerţul cu steaguri tricolore. Marius (30 de ani) spune că face acest lucru pentru că nu are ce să pună pe masă copiilor.

"Am trei copii şi nici eu, nici soţia mea nu mai avem de lucru. Am muncit în construcţii până anul trecut dar am rămas fără slujbă. Cum putem trăi doar din alocaţiille copiilor?" se întreabă retoric tânărul.

I-a venit ideea de a vinde steaguri după ce a văzut la televizor că zeci de bucureşteni prezenţi la manifestaţiile din Piaţa Universităţii flutură drapele tricolore. Aşa că azi dimineaţă a mers în complexul comercial Europa şi s-a aprovizionat.

"Le-am luat de la chinezi cu 2 lei şi le dau cuu 5 ca să fac şi eu un ban. Puteam să le dau şi cu 10 că se vând bine", se destăinuie Marius. Într-o oră a vândut mai bine de 30 de steaguri.

Nu toţi mușteriii au considerat că este un chilipir. Doi copii au încercat să negocieze cu un schimb: "un steag pentru un card de memorie", dar vânzătorul a refuzat.

FOTO "Băse" şi „Boc" au fost spânzuraţi de protestatari!

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Dragoș Bucur despre noul sezon „Visuri la cheie”: „Ar fi trebuit să ne apucăm de treabă, dar ... o veste foarte grea pentru noi, dar mai ales pentru familie”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”