FOTO A început pelerinajul la moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou. În ce condiţii se pot ruga credincioşii la Sfintele Moaşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pelerinaj Sf Dimitrie cel Nou FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou au fost scoase, duminică dimineaţa, în procesiune şi aşezate în baldachinul de lângă Catedrala Patriarhală din Capitală. Procesiunea are loc în contextul în care Bucureştiul este pe primul loc ca număr zilnic de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2.

Procesiunea a fost condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Pelerinii se pot închina şi la moaştele Sfântului Stelian – Ocrotitorul copiilor, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie. Toate raclele sunt acoperite cu geam transparent şi dezinfectate de voluntari după fiecare închinător, potrivit Hothews.ro

GALERIE FOTO

Potrivit Patriarhiei, credincioşii din municipiul Bucureşti care doresc să se închine la Sfintele Moaşte, trebuie să respecte următoarele condiţii: 

  • accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele
  • pe trotuarul cu un culoar unic de acces vor fi trasate marcaje de staţionare
  • pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea normelor igienico-sanitare 
  • se va crea un flux unic de circulaţie a credincioşilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, 
  • vor oferi credincioşilor materiale de dezinfectare şi igienă

Duminică, între orele 9.00-12.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Altarul de vară din incinta Catedralei Patriarhale. Reintroducerea Sfintelor Moaşte în Catedrala Patriarhală se va face la sfârşitul zilei de 27 octombrie 2020, după închinarea ultimului credincios, a anunţat Patriarhia, conform sursei citate.

A fost delimitat un culoar unic, distanţarea fizică este obligatori, la fel şi buletinul de Bucureşti. Credincioşii din afara Capitalei au venit ieri la moaşte.

Pe trotuar sunt trasate marcaje care să îi ajute pe enoriaşi să respecte distanţa de 1,5 metri unul faţă de celălalt. Ba mai mult, s-au pus şi anunţuri în acest sens. Din loc în loc sunt şi recipienţi cu dezinfectant. Iar acestea nu sunt singurele condiţii după care se va desfăşura în plină pandemie unul dintre cele mai mari pelerinaje de la noi din ţară.

Din cauza pandemiei credincioşii vor putea să vină să se roage la moaştele sfântului Dimitrie cel Nou doar trei zile. Acces la pelerinaj vor avea persoanele care au locuinţă sau reşedinţă în Capitală. Iar de acest lucru se vor asigura jandarmii, care la fel ca la Sf Parascheva de la Iaşi, le vor verifica buletinele tuturor celor care vin pe Dealul Mitropoliei.

Mai multe pentru tine:
O fată de 15 ani, violată de alți doi adolescenți. Înregistrarea video cu momentul răpirii fost făcută publică
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul răvășitor al lui Eugen Cristea, la 7 luni de la decesul soției: „Îi simt prezența în casă, mai pun o farfurie pe masa de Crăciun”. Cine îi alină suferința?
Roxana Călin, doctoriţa care a îngrozit România în anii ’90. Și-a ucis şi tranşat rivala în dragoste
Motivul halucinant pentru care Emmanuel Macron a apărut cu pantofi cu două numere mai mari. Imaginile sunt reale și au încins Internetul
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi