Fostul şef al Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, cercetat de DNA pentru că ar fi fraudat un concurs de angajare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, Constantin Dina, este cercetat de DNA pentru că, în calitate de preşedinte al unei comisii de concurs, ar fi transmis subiectele unuia dintre candidaţii pentru un post de şef serviciu.

Constantin Dina este acuzat de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârşită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

"În perioada februarie – 6 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcţiei de şef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătăţii, inculpatul Dina Constantin, în calităţile menţionate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal unuia dintre candidaţi o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.


Acţionând în această manieră, inculpatul ar fi facilitat obţinerea de către candidatul favorizat în maniera de mai sus a unui punctaj care i-ar fi permis să promoveze proba respectivă. Proba interviului nu a mai avut loc din cauza intervenţiei procurorilor anticorupţie", informează DNA.

Dina s-a fi retras din funcţie pe 21 martie. Potrivit Gândul.ro, pe 10 martie DNA a făcut percheziţii la Ministerul Sănătăţii.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța