Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei Dumitru Dan Enache a fost declarat incompatibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inspectorii ANI l-au declarat incompatibil pe Dumitru Dan Enache

Fostul secretar de stat în Ministerul Economiei Dumitru-Dan Enache a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), după ce ar fi ocupat, simultan, mai multe funcţii.

Potrivit inspectorilor ANI, Enache a fost declarat incompatibil după ce în perioada 21 februarie  – 31 octombrie 2013 ar fi deţinut, simultan, atât funcţia de secretar de stat, cât şi funcţia de administrator - membru în consiliul de administraţie în cadrul S.C. E.Gran S.A., dar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată în cadrul Enache D. Dumitru-Dan Persoană fizică autorizată.

Acesta a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Enache ar fi depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Dumitru Dan Enache (Partidul Conservator) a demisionat din postul de secretar de stat în Ministerul Economiei la un an de la numirea sa în această funcţie. Demisia a fost depusă pe 27 ianuarie şi a fost apobată de premierul Victor Ponta.

Enache a invocat probleme de sănătate ca motiv pentru demisie.

În vârstă de 62 ani, el a fost numit la Ministerul Economiei în luna februarie a anului trecut, după ce a lucrat ca director la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară, dar şi la Ambasada României din Washington, în perioada 2001-2005, ca şef al biroului economic.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală