Fostul prim-procuror de la Ialomiţa Cristian Hristescu a fost trimis în judecată pentru şantaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul Hristescu a fost trimis în judecată FOTO Arhivă

Fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa Cristian Hristescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie fiind acuzat de şantaj, trafic de influenţă şi favorizarea infractorului. Dosarul se va judeca la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit unui comunicat de presă emis miercuri de anchetatori, alături de Cristian Hristescu a fost trimis în judecată şi administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Ialomiţa, Ştefan-Telu Foamete, care este acuzat de cumpărare de influenţă (28 acte materiale).

În rechizitoriul întocmit de anchetatori, aceştia precizează că pe 7 aprilie 2013, Cristian Hristescu, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, ar fi intervenit pe lângă şeful unui birou din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Feteşti, pentru ca unui cunoscut de-al său să nu i se întocmească proces verbal de conducere a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice şi să nu fie condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Hristescu l-ar fi sunat pe ofiţerul de poliţie, căruia i-ar fi impus să îl oblige pe agentul de poliţie constatator să nu întocmească proces-verbal şi să rezolve problema protejatului său. 

„Ofiţerul de poliţie nu a dat curs favorabil acestui lucru, motivând că nu poate interveni în sensul dorit, întrucât persoana respectivă fusese deja condusă la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, au arătat anchetatorii. 

Procurorii precizează că „din cauză că favorizarea protejatului său nu a fost urmată de rezultatul dorit, iar dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, inculpatul Hristescu Cristian ar fi iniţiat un nou demers infracţional, în sensul că a uzat de constrângeri morale şi ameninţări, la adresa celor doi poliţişti. Mai mult, despre aceste acţiuni, inculpatul Hristescu Cristian l-ar fi informat şi pe protejatul său, asigurându-l că problema sa infracţională va fi rezolvată de cei doi poliţişti, deoarece riscau pierderea funcţiei de şef, respectiv mutarea la un alt post de poliţie, izolat”.

Până la soluţionarea dosarului, în cursul lunii august 2013, Hristescu s-ar fi preocupat constant şi insistent de evoluţia cauzei.

În perioada 27 iunie 2013 – 4 noiembrie 2013, procurorul Hristescu ar fi pretins şi primit de la Ştefan Telu Foamete materiale de construcţie, în valoare de 51.562,07 lei şi manopera unor lucrări de 42.500 lei (fără TVA), pentru construirea imobilului său din municipiul Slobozia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, astfel încât Foamete Ştefan Telu să obţină soluţie favorabilă într-un dosar penal în care acesta şi societatea pe care o administrează aveau calitatea de învinuiţi. 

„De altfel, la fiecare comandă de materiale, magistratul ar fi solicitat ca sumele de plată să fie trecute într-o fişă şi să-i fie acordată reducere sau să fie trecute pe numele  inculpatului Foamete Cristian.

 Interesul inculpatului Foamete Ştefan Telu în dispunerea unei soluţii favorabile în acel dosar era în primul rând determinat de derularea cercetărilor penale fără ca procurorul să dispună numirea unui administrator judiciar special, deoarece acest fapt i-ar fi creat o problemă de credibilitate în afaceri şi, în subsidiar, interesul era determinat şi de soluţia ce s-ar fi dispus”, au mai arătat anchetatorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bucureşti, cu propunerea menţinerii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Hristescu Cristian.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite