Fostul ministru Darius Vâlcov a recunoscut în faţa procurorilor că a primit 1,5 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Darius Vâlcov, fostul ministru al Finanţelor, a recunoscut în faţa procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) o parte din acuzaţiile care i se aduc, inclusiv că a primit 1,5 milioane de euro mită. Cu toate acestea Curtea Supremă a respins cererea procurorilor de a emite un nou mandat de arestare pe numele acestuia.

Concret, anchetatorii susţin că Vâlcov a recunoscut o parte din acuzaţiile care îi sunt aduse în acest dosar, în sensul că „societăţile pe care eu le-am împrumut şi la care urma să fiu beneficiar al unei cote părţi din profit, au desfăşurat activităţi comerciale, calitate în care eu eram incompatibil conform statului pe care îl aveam”.

De asemenea, Vâlcov a recunoscut, în parte, anumite discuţii pe care le-a avut cu deputatul PSD Daniel Bărbulescu, la locuinţa căruia a fost găsit seiful în care Darius Vâlcov ascunsese lingourile, banii şi parte din tablourile pe care le-ar fi primit mită, Andra Bărbulescu şi cu Lucian Şuşală, dar le-a plasat în contextul unor sfaturi „prieteneşti” pe care le-a dat celor trei în legătură cu înfiinţarea şi dezvoltarea unor afaceri. 

Mai mult, fostul ministru a mărturisit că a primit suma de 1,5 milioane euro de la Theodor Berna, atât cash, cât şi prin intermediul unor societăţi, „în scopul de a-şi exercita influenţa asupra persoanelor însărcinate cu atribuirea lucrărilor în situaţia în care S.C. Tehnologica Radion S.R.L. nu ar fi câştigat licitaţia”. 

Vâlcov ar fi primit suma de 1,5 milioane de euro, începând cu anul 2011, prin intermediul lui Minel Florin Prina, administrator public la Primăria Slatina, acesta stabilind şi modalitatea de plată, mai spun anchetatorii.

În referat apar şi informaţii conform cărora fostul ministru şi-ar fi împrumutat cu bani mai mulţi apropiaţi, printre care şi familia deputatului Daniel Bărbulescu. 

Procurorii cer arestarea lui Darius Vâlcov

Procurorii DNA au cerut ieri arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile a lui Darius Vâlcov pentru efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale. Instanţa a respins această cerere chiar dacă anchetatorii au specificat că arestarea fostului ministru este necesară după ce s-a constatat că acesta ar mai fi comis o infracţiune, prin prisma calităţilor deţinute de acesta de-a lungul timpului, de primar al municipiului Slatina, senator în Parlamentul României şi membru al Guvernului României. 

„Fapta săvârşită de inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan, în afara gravităţii inerente ce derivă şi din mecanismul de înfiinţare şi coordonare a respectivelor firme, iniţiat şi desfăşurat prin intermediul mai multor reprezentanţi de fapt sau a administratorilor acestora în scopul disimulării adevăratului patron, prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere funcţiile ocupate de inculpat, ceea ce denotă perseverenţa infracţională, scopul urmărit fiind acela de a ascunde urmele faptei săvârşite şi asigurarea folosului infracţiunii”, se arată în referatul DNA.

Procurorii precizează că, chiar dacă Vâlcov s-a autodenunţat anterior pentru această nouă infracţiune, concurentă cu infracţiunea de trafic de influenţă, iar cu prilejul audierii a făcut o recunoaştere calificată şi complexă a faptelor săvârşite, sunt de părere că privarea acestuia de libertate este necesară pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică.

Cu privire la noţiunea de „stare de pericol pentru ordinea publică”, legea nu oferă o definiţie explicită, iar analiza reglementării interne şi a jurisprudenţei instanţei europene conduce la concluzia că existenţa unei stări de pericol pentru ordinea publică se deduce în fiecare caz în parte, din examinarea circumstanţelor cauzei, prin raportare la natura faptelor pentru care există presupunerea rezonabilă că au fost comise, modul de săvârşire, persoana inculpatului, calitatea şi poziţia sa în societate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter