Fostul ministru al Finanţelor, Gheorghe Pogea, audiat la DNA. Surse: Martor în dosarul lui Ioan Oltean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanţelor, a ajuns, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul ANRP în care este anchetat deputatul PNL Ioan Oltean.

Gheorghe Pogea, fost ministru al Finanţelor, este audiat în dosarul în care deputatul PNL Ioan Oltean este acuzat că ar fi intervenit la ANRP pentru despăgubirea ilegală a omului de afaceri Mihai Rotaru de la care ar fi primit mită 600.000 de euro, au declarat surse judiciare.

În aceeaşi cauză, a dat declaraţii luni, ca martor, un alt fost ministru al Finanţelor, Sebastian Vlădescu.

Ioan Oltean este acuzat de procurorii DNA că a primit 600.000 de euro de la Mihai Rotaru, acţionar la CS Universitatea Craiova, în incinta unei parohii, pentru a interveni în favoarea sa la ANRP. Parlamentarul ar fi intervenit la fostul preşedinte al ANRP, Crinuţa Dumitrean, astfel că omul de afaceri Mihai Rotaru ar fi obţinut o despăgubire de aproape 109 milioane de lei pentru un teren care, potrivit procurorilor, a fost supraevaluat cu peste 87 de milioane de lei.

Din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP au făcut parte, la momentul respectiv, Crinuţa Dumitrean, care era preşedintele instituţiei, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Rodica Constantinovici, Lăcrămioara Alexandru, Marko Attila şi Cătălin Teodorescu.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi