Fostul judecător Acsinte Gaspar, audiat în dosarul privind erata ce a dus la invalidarea referendumului de demitere a lui Băsescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul judecător al Curţii Constituţionale a României Acsinte Gaspar s-a prezentat, marţi, la sediul Parchetului General unde a fost audiat de anchetatori în dosarul „Erata”. Procurorii au redeschis acest caz şi fac verificări în privinţa eratei prin care s-a invalitat referendumul din anul 2012 pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu.

„Mi-au fost puse o serie de întrebări, care în cele din urmă şi-au găsit răspunsul în opinia separată pe care am formulat-o alături de domnii judecători Tudorel Toader şi Ion Predescu, opinie separată publicată în Monitorul Oficial din data de 21 august 2012. Mai mult nu vă pot spune", a declarat Acsinte Gaspar la ieşire din sediul Parchetului General, citat de Agerpres.

În acest dosar au fost audiaţi până acum Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Toni Neacşu, fost judecător CSM şi judecătorul constituţional Tudorel Toader.

Procurorii Parchetului General au redeschis un dosar în care investighează modul în care judecătorii Curţii Constituţionale au emis în anul 2012 o decizie privind organizarea referendumului pentru demiterea fostului preşedinte Traian Băsescu.

Pe 2 august 2012, CCR a adoptat o hotărâre cu privire la organizarea referendumului, însă au constatat că din acea hotărâre lipsea temeiul legal în baza căruia urma să fie stabilit numărul total al alegătorilor care trebuiau să-şi exprime opţiunea la referendumul organizat deja pe 29 iulie 2012.

După publicarea hotărârii, a fost adăugată o erată prin care se menţiona faptul că vor fi luate în calcul toate persoanele cu drept de vot, şi anume, peste 18 milioane de români.

Prin această erată a fost blocată iniţiativa Guvernului de a efectua un minirecensământ pentru a-i scoate de pe listele electorale permanente pe românii plecaţi din ţară de mai mult timp.

Erata respectivă a fost întocmită şi semnată de judecătorul Ştefan Minea, cel care a trimis adresa de publicare către Guvern şi Monitorul Oficial.

Pe baza acestei erate, referendumul a fost invalidat, deoarece din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46,24 %), astfel că nu a fost atins pragul de participare, de cel puţin jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.

Ulterior, trei dintre judecătorii CCR, Ion Predescu, Acsinte Gaspar şi Tudorel Toader, au declarat că nu au fost consultaţi cu privire la întocmirea acelei erate, ei susţinând că referendumul trebuia validat, întrucât cele 18.292.464 persoane înscrise în listele electorale permanente, număr luat în considerare la adoptarea hotărârii de validare, nu reflectă structura şi dimensiunea corpului electoral actual.

În opinia lor, din listele electorale permanente trebuiau scăzute persoanele de cetăţenie română cu domiciliul în străinătate, precum şi cele cu actele de identitate expirate.

Mai multe pentru tine:
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată