Fostul director al Unifarm, deferit justiţiei în dosarul fraudelor cu măşti şi combinezoane. Ionel Adrian, acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Ionel, fost director al Unifarm, va fi judecat la Tribunalul Bucureşti Imagine: Inquam Photos / Octav Ganea

Fostul director al Unifarm, Adrian Ionel, a fost trimis în judecată de DNA pentru infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi complicitate la trafic de influenţă în dosarul în care ar fi pretins 760.000 de euro intermediarului unei firme pentru a atribui un contract de furnizare de măşti şi combinezoane.

 Alături de el a fost tirmisă în judecată şi Daniela Lizica Radu, fost şef serviciu comercial al CN Unifarm SA, precum şi alţi trei inculpaţi în dosar - intermediarul şi doi reprezentanţi ai firmei - au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpaţilor: 

  • Ionel Eugen Adrian, la data faptelor director general al Companiei Naţionale Unifarm SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane; 
  • Radu Maria Lizica Daniela, la data faptelor şef serviciu comercial al CN Unifarm SA, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual”, anunţă vineri DNA.

Conform procurorilor, în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în data de 30 ianuarie 2020, a stării de urgenţă pentru sănătatea publică la nivel internaţional din cauza infecţiilor cu noul Coronavirus, Guvernul României a emis O.U.G. nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală (printre echipamentele respective fiind incluse combinezoanele şi măştile de protecţie) precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, iar CN UNIFARM SA a fost desemnată, alături de alte instituţii publice, să efectueze achiziţii de astfel de echipamente de protecţie.

„În acest context, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins suma de 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca CN Unifarm SA, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul COVID-19 (250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale). Contractul ar fi fost încheiat cu o firmă privată, în prima jumătate a lunii martie 2020, cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute în Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, atât sub aspectul modului în care a fost negociat, cat şi a modului în care a fost atribuit, practic fără nicio procedură”, susţin procurorii.

Preţul echipamentelor, negociat la restaurant

Acelaşi document ar fi fost semnat şi de inculpata Radu Maria – Lizica – Daniela, în calitate de şef serviciu comercial în cadrul CN Unifarm SA, pe care, ulterior, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi determinat-o să ateste în mod nereal, pe documentele de atribuire aferente contractului, că negocierea s-ar fi efectuat chiar cu reprezentantul legal al firmei respective. În realitate, negocierea s-a realizat între directorul general Ionel Eugen Adrian şi intermediar, la un restaurant din municipiul Bucureşti, unde practic s-a convenit asupra clauzelor contractului şi a preţului echipamentelor de protecţie.

Pentru acest „serviciu”, persoana intermediară ar fi pretins de la reprezentanţii societăţii comerciale, pentru sine şi pentru funcţionari din CN Unifarm SA, suma de 5.810.175 lei, reprezentând un procent de 18% din valoarea totală a contractului.

Din această sumă, inculpatul Ionel Eugen Adrian urma să primească cei 760.000 euro ceruţi.

Deoarece societatea comercială furnizoare nu ar fi achitat intermediarului nicio sumă din procentul de 18 % convenit iniţial, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitate de director general al C.N. Unifarm S.A, a decis rezilierea unilaterală a contractului.

Totuşi, anterior, firma respectivă ar fi reuşit să livreze cantităţile de 1 milion de măşti chirurgicale (neconforme cu standardele stipulate în contract) şi 25.920 de combinezoane din totalul echipamentelor menţionate în contract, pentru care CN Unifarm SA a achitat suma de 2.380.000 lei (reprezentând doar valoarea măştilor respective).

„Prin modalitatea descrisă mai sus s-ar fi produs un prejudiciu în valoare de 2.380.000 lei în patrimoniul CN Unifarm SA, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum de către societatea beneficiară a contractului”, conchid procurorii.

Ionel Eugen Adrian a ajuns ilegal şef la Unifarm

De asemenea, la data de 06 iunie 2016, Ionel Eugen Adrian ar fi dobândit calitatea de director general al C.N. Unifarm SA cu încălcarea dispoziţiilor legale.

Concret, în calitate de membru şi preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale Unifarm SA, acesta ar fi votat, la şedinţa din aceeaşi dată, numirea sa ca director general al CN Unifarm SA.

Or, dispoziţiile OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice interzic în mod expres ca preşedintele Consiliului de Administraţie să fie numit şi director general, aspect ignorat de membrii acestuia, printre care şi Ionel Eugen Adrian. În aceeaşi zi, inculpatul ar fi emis şi ar fi semnat o decizie, în urma căreia, în perioada 14 iulie 2016 - 25 mai 2020, ar fi obţinut venituri nete în cuantum de 498.722 lei.

În cauză, CN Unifarm SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 2.380.000 lei.

S-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ce aparţin celor doi inculpaţi.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Ce pedepse au negociat cu procurorii intermediarul şi afaceriştii

Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu trei inculpaţi (persoana intermediară şi doi reprezentanţi ai societăţii beneficiare a contractului), în sarcina acestora reţinându-se săvârşirea unor infracţiuni de trafic şi cumpărare de influenţă.

În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi sunt de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora, respectiv 3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

Dosarele de urmărire penală privindu-i pe cei trei inculpaţi, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei au fost trimise la Tribunalul Bucureşti.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență