Fostul deputat PSD Andreea Cosma, judecată pentru corupţie, a cerut excluderea tuturor probelor din dosarul său. Ce au decis judecătorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Ionut Muresan

Fostul deputat PSD Andreea Cosma, judecată într-o speţă de corupţie în care a primit o condamnare care însă a fost anulată, a cerut magistraţilor excluderea şi „eliminarea fizică” din dosar a tuturor mijloacelor de probă administrate în etapa procesuală a fondului din primul ciclu procesual. Magistraţii prahoveni au respins cererea, soluţia nefiind definitivă.

Acelaşi complet a admis însă o solicitare prin care Andreea Cosma a cerut sesizarea CCR cu exceptia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin.1 Cod penal, articol care vizează întreruperea cursului prescripţiei penale.

„În baza art.29 din Legea nr. 47/1992 admite cererea şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 155 alin.1 Cod penal invocată de inculpata Cosma Andreea . Definitivă. II. Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de inculpata Cosma Andreea având ca obiect excluderea tuturor mijloacelor de probă administrate în etapa procesuală a fondului din primul ciclu procesual, precum şi a tuturor încheierilor pronunţate de ICCJ în această etapă precum şi eliminarea fizică de la dosarul cauzei a acestor mijloace de probă. Cu apel o dată cu fondul”, este soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, care rejudecă dosarul în care fostul parlamentar PSD este inculpat pentru corupţie alături de un fost preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova şi de un fost direct al unui parc industrial din judeţ, deţinut de CJ Prahova. 

Dosarul, în care Andreea Cosma a fost inculpată pentru complicitate la abuz în serviciu, faptă care ar fi fost comisă în calitate de notar, fusese trimis instanţei în 2015, DNA stabilind un prejudiciu de 18 milioane de lei în această cauză. În acelaşi dosar a fost deferit justiţiei un alt fost preşedinte al CJ Prahova, Florin Anghel, care a condus instituţia între 2004 şi 2008. 

Anghel este acuzat că, în calitate de şef al CJ Prahova, l-a împuternicit pe Dănuţ Cornea, fost director al Parcului Industrial Plopeni, deţinut de CJ Prahova, să înstrăineze terenuri dintr-o fostă unitate militară, cunoscută în zonă sub denumirea „Ciuperceasca”, cu o suprafaţă de peste 40 de hectare, care a intrat în activul parcului în urma unui schimb de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale. 

Potrivit DNA, bunurile au fost vândute fără să fi fost evaluate, fără desfăşurarea unei licitaţii publice, iar directorul parcului a semnat actele aferente tranzacţiilor fără să fie împuternicit de Adunarea Generală a Acţionarilor mandatată special de Consiliul Judeţean Prahova, fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operaţiunea economică de la controlul de legalitate şi regularitate şi în baza unei procuri emise cu depăşirea competenţelor şi cu încălcarea dispoziţiilor legale. 

Anchetatorii au stabilit că în urma încheierii celor nouă contracte de vânzare-cumpărare, în perioada 11 iunie 2008 - 4 iulie 2008, s-a creat un prejudiciu de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferenţa între valoarea de preluare a bunurilor vândute şi preţul vânzării. 

Procurorii au stabilit, pe parcursul anchetei, că în derularea acestor tranzacţii cei doi au fost ajutaţi de către notarul Andreea Cosma, fiica fostului preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma. 

Andreea Cosma a fost condamnată, în decembrie 2018, de instanţa supremă, la o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul denumit „Ciuperceasca”, după numele unităţii militare ale cărei bunuri au fost înstrăinate. În acelaşi dosar, Florin Anghel, fost deputat PDL, şi Dănuţ Cornea au primit câte 4 ani închisoare cu executare. Condamnarea a fost însă anulată de un complet de la ÎCCJ, care a dispus rejudecarea. 

După ce Andreei Cosma i-a încetat mandatul de parlamentar, dosarul a fost trimis de la ÎCCJ la instanţa din Prahova.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani