Fostul deputat Florin Popescu, condamnat definitiv la un an de închisoare pentru conflict de interese şi fals

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul deputat Florin Popescu a fost condamnat, miercuri, de instanţa supremă, la un an de închisoare cu executare pentru conflict de interese şi fals, după ce, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contracte de lucrări cu o firmă la care fusese acţionar. De asemenea, Popescu a fost acuzat şi de fals în declaraţiile de avere. Decizia magistraţilor este definitivă.

 Completul de 5 Judecători al instanţei supreme l-a condamnat, miercuri, pe fostul deputat Florin Popescu, la un an de închisoare cu executare.

Judecătorul Maricela Cobzariu a făcut opinie separată, în sensul respingerii contestaţiei procurorilor care au atacat decizia de achitare a inculpatului, pronunţată de trei judecători de la instanţa supremă.

Pe durata executării pedepsei, instanţa îi interzice lui Florin Popescu dreptul de a alege şi de a fi ales, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, precum şi dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.

În iunie 2014, fostul deputat  Florin Popescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma unei sesizări a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), sub acuzaţia de conflict de interese.

Popescu a fost acuzat că, în perioada în care a fost preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, a semnat contracte de lucrări cu firma Procor, la care fusese acţionar, şi pentru fals în declaraţiile de avere din perioada 2008-2011.

Conform acuzaţiilor, în perioada august 2008 - noiembrie 2010, Florin Popescu a semnat şapte acte adiţionale la un contract de lucrări încheiat între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi SC Procor SA, la care acesta, împreună cu tatăl şi fratele sau, a fost acţionar până în 14 iulie 2008.

În plus, Popescu şi-ar fi completat în fals declaraţiile de avere aferente anilor 2008 - 2011.

În octombrie 2015, trei judecători de la instanţa supremă au decis să-l achite pe fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Procurorii au contestat, însă, decizia la Completul de 5 judecători al instanţei supreme.

În prezent, Florin Popescu este încarcerat în urma unei condamnări de doi ani de închisoare cu executare primite în martie 2016. El a fost găsit vinovat după ce a cerut de la o firmă zeci de tone de pui grill, pe care i-a distribuit în scop electoral, la alegerile locale din 2012.

În rechizitoriu, procurorii arată că, în 2012, Florin Popescu, folosindu-şi influenţa şi autoritatea ce decurgeau din funcţiile de preşedinte al unui partid politic, l-a determinat pe un denunţător să-i remită mai multe foloase necuvenite.

"Acestea au constat în cantitatea de 60.992 de kilograme de pui grill, în valoare de 485.500 lei, pe care ulterior a distribuit-o, în scop electoral, cetăţenilor din judeţul Dâmboviţa, cu ocazia campaniei electorale, pentru alegerile locale, din luna iunie 2012. În acea perioadă, Florin Popescu a candidat şi el pentru obţinerea unui nou mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa", au susţinut anchetatorii.

Mai multe pentru tine:
Ministrul Apărării Națioanale anunță ce va face România după retragerea soldaților americani: „Armata Română este principala forță de apărare”
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Adevărul despre un aparat dentar invizibil, dezvăluit de medici și pacienți!
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”