Fostul adjunct al şefului Poliţiei Capitalei, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia împotriva lui Ababei nu e definitivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roberto Ababei a fost condamant la 3 ani închisoare cu suspendare

Comisarul şef Roberto Ababei, fostul adjunct al şefului Poliţiei Capitalei, a fost condamnat, marţi, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia, care aparţine Tribunalului Bucureşti, nu este definitivă.

Concret, magistraţii l-au condamnat pe Ababei la 3 ani de închisoare cu suspendare şi un termen de supraveghere de 3 ani şi 4 luni, potrivit news.ro.

De asemenea, Eduard Alexandru Zamă a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, iar Dan Pencea a primit 2 ani de închisoare cu suspendare. Cei doi sunt acuzaţi de cumpărare de influenţă.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Ababei, acuzat de trafic de influenţă

Roberto Ababei a fost trimis în judecată pe 5 noiembrie 2015, fiind acuzat de procurorii anticuropţie de trafic de influenţă.

Alături de acesta, au mai fost trimişi în judecată doi afacerişti, Eduard Alexandru Zamă şi Dan-Mihai Pencea, administratori ai unei societăţi comerciale, la data faptei, cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 14 iulie – 06 august 2015, Ababei, în calitate de director general adjunct al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB), în mod direct şi pentru sine, a primit de la Zamă şi Pencea, în calitate de administratori ai unei societăţi comerciale, suma totală de 13.000 euro (în două tranşe 10.000 respectiv 3.000 euro) şi produse alimentare (în valoare totală de 820 lei). În schimb i-ar fi lăsat pe aceştia să creadă că, prin funcţia deţinută, are influenţă asupra lucrătorilor de poliţie din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice care efectuau cercetări cu privire la presupuse infracţiuni de evaziune fiscală, săvârşite de oamenii de afaceri, în legătură cu activitatea firmei pe care o administrau.

Promisiuni

De asemenea, în acelaşi context, Ababei le-a creat celorlalţi doi inculpaţi impresia că are influenţă şi asupra unei persoane cu funcţie de conducere din cadrul Poliţiei Capitalei care conduce, îndrumă şi controlează activitatea serviciului anterior menţionat, promiţând, în mod repetat, oamenilor de afaceri, că îi va determina pe funcţionarii publici din cadrul DGPMB să îndeplinească acte contrare îndatoririlor lor de serviciu, respectiv să efectueze în mod necorespunzător, favorabil celor doi administratori, activităţile cu privire la infracţiunile faţă de care se desfăşurau cercetări.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă