Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean rămâne în arest

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean. FOTO: Arhivă Adevărul

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât ca fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean rămâne în arest în dosarul în care este cercetată alături de fosta şefă a DIICOT Alina Bica, doi deputaţi şi alte persoane pentru acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu 62 de milioane de euro, potrivit Mediafax.

Pe 25 noiembrie instanţa supremă a decis arestarea Crinuţei Dumitrean, în timp ce Oana Vasilescu a fost plasată sub control judiciar.

Instanţa supremă a respins vineri contestaţia fostei şefe a ANRP la măsura preventivă, decizia fiind definitivă. De asemenea, ICCJ a respins contestaţia Oanei Vasilescu, fost vicepreşedinte al ANRP, care va rămâne sub control judiciar.

Dumitrean şi Vasilescu sunt acuzate de abuz în serviciu, după ce au făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).

Deputatul PDL Ioan Oltean a declarat vineri, citat de Mediafax,  că „în afară de faptul că a recomandat-o” pe Dumitrean Nicoleta premierului Emil Boc pentru a fi preşedinta ANRP, „nu a avut niciun fel de altă interferenţă cu activitatea acesteia" şi că propunerea sa „a fost făcută cu bună credinţă”.

„La vremea respectivă, nu exista niciun indiciu care să conducă la suspiciuni privind pregătirea ei profesională şi corectitudinea”, a adăugat parlamentarul PDL.

În acelaşi dosar, tot de abuz în serviciu sunt acuzaţi şi ceilalţi foşti membri ai comisiei: fosta şefă a DIICOT Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, toţi fiind arestaţi preventiv, deputatul PDL Florin Cătălin Teodorescu şi Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul cărora procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar şi deputatul UDMR Marko Attila.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro