Fost şef de crematoriu: Incinerarea nu se poate face într-un butoi, pentru că e nevoie de o temperatură de 1.400 de grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul şef al crematoriului „Vitan-Bârzeşti”, Gheorghe Ionel, a declarat, marţi seara, într-o intervenţie la Antena 3, că incinerarea unui corp nu se poate face într-un butoi, pentru că este nevoie de o temperatură de 1.400 de grade. El a făcut această declaraţie în legătură cu tragedia de la Caracal, DIICOT anunţând că Gheorghe Dincă a ucis-o pe fata de 15 ani şi apoi a incinerat-o.

”Sută la sută nu s-a putut face o incinerare în acel butoi. O incinerare se efectuează în momentul când se ajunge la temperatura de 1.400 de grade. (...) Nu se poate obţine o astfel de temperatură în acel butoi. În crematoriu, în cuptorul special, temperatura o obţineam după o oră - o oră şi ceva în care mergea arzătorul în gol şi abia se ajungea la 1.200 de grade, iar arzătorul era imens, cu diametrul de aproape un metru. (...) În butoi, dacă putea obţine 200 - 300 de grade. La crematoriu, coşul are o înălţime de 20 de metri şi exista şi un sistem de ventilaţie care arunca fumul la 15-20 de metri în sus, iar vecinii ne bodogăneau şi aşa pentru miros”, a spus Gheorghe Ionel.

El a spus că la crematoriu este nevoie de aproximativ o oră pentru ca un corp să fie incinerat şi a exclus posibilitatea ca o incinerare să poată fi făcută într-un butoi.

Gheorghe Dincă a ucis-o pe Alexandra joi, în jurul orei 12.00, după ce a surprins-o cu telefonul, apoi a incinerat-o, a anunţat DIICOT duminică seara. Sunt indicii că bărbatul a acţionat similar şi în cazul Luizei.

Te-ar putea interesa şi:

Fost şef Omoruri: Dincă este un criminal în serie care ucide într-o anumită rutină. Unde ar fi corpul Alexandrei Măceşanu

 

Motivul incredibil pentru care au eşuat luni căutările în dosarul crimei de la Caracal. Avocat: „Fugeau într-o parte cinci kilometri, şase în altă direcţie...“

Criminalul din Caracal le-a povestit anchetatorilor ce i-a făcut Alexandrei după ce a surprins-o vorbind la telefon cu poliţiştii

  

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul